The brave and gentle Andy... In memoriam Andy Withfield. Champion of Capua. Champion of our hearts. Bringer of rain. Everytime it rains, I remember it. I began to love the rain...Andy , you came into our hearty and now you will never leave it . We will always miss you...more than you will ever know , The Whitfields will always be in our thoughts and prayers and you will never , ever be forgotten!
29 iulie 2010
Citate Dalai Lama...
Toate traditiile religioase majore poarta acelasi mesaj, care este dragoste,compasiune si iertare,singurele lucruri importante care ar trebui sa faca parte din viata noastra de zi cu zi.
Fii bun ori de cate ori e posibil.Si e posibil intotdeauna.
Fericirea nu este ceva gata facut.Ea vine din faptele tale.
Gasesc speranta in cele mai negre dintre zile si ma concentrez in cele mai fericite.Eu nu judec universul.
Daca poti ajuta,atunci ajuta.Dar daca nu poti face asta,cel putin nu face rau.
Daca ai o credinta sau o religie,asta e bine. Dar poti supravietui si fara ea.
Daca vrei ca ceilalti sa fie fericiti,practica compasiunea.Daca vrei ca tu sa fi fericit, practica compasiunea.
Cand inveti sa fi tolerant,dusmanul tau iti este cel mai bun profesor.
Este necesar sa-i ajuti pe ceilalti nu doar in rugaciunile zilnice,ci in viata de zi cu zi.
Daca vedem ca nu-i putem ajuta pe ceilalti,atunci trebuie cel putin sa nu le facem rau.
Este foarte important sa generezi o atitudine pozitiva,o inima buna,cat de mult poti.Din acest punct, fericirea vine pe termen scurt si pe termen lung,atat pentru tine,cat si pentru ceilalti.
Dragostea si compasiunea sunt necesitati,nu produse de lux.Fara ele,omenirea nu poate supravietui.
Religia mea este foarte simpla.Religia mea este bunatatea.
Prietenii vechi mor,noi prieteni apar.E ca si cu zilele.O zi veche trece,una noua soseste. Lucrul important e sa o faci sa conteze: un prieten care conteaza,o zi care conteaza.
Deschide-ti bratele catre schimbare,dar nu lasa sa-ti scape valorile.
Scopul nostru principal in viata e sa-i ajutam pe ceilalti.Si daca nu-i poti ajuta, cel putin nu le face rau.
Tine minte ca sa nu obti ceea ce vrei este adeseori un noroc incredibil.
Somnul e cea mai buna meditatie.
Uneori,cineva lasa o impresie dinamica spunand ceva,iar uneori cineva lasa o parere importanta nespunand nimic.
Petrece putin timp singur in fiecare zi.
Scopul vietilor noastre este sa fim fericiti.
Radacinile tuturor lucrurilor bune stau in solul aprecierii lucrurilor bune.
Cea mai mare autoritate trebuie sa ramana mereu in ratiunea si analiza critica a fiecarui individ in parte.
Nu e nevoie de temple,nu e nevoie de filozofii complicate.Creierul si inima mea sunt templele mele,filozofia mea este bunatatea.
Azi, mai mult ca oricand, viata trebuie sa fie caracterizata de un simt al responsabilitatii universale,nu doar natiune catre natiune si om pentru om,ci si om catre alte forme de viata.
Putem trai fara religie si meditatie,darnu putem supravietui fara afectiune omeneasca.
Nu putem obtine pace in lume pana nu facem pace in noi insine.
Acolo unde ignoranta este stapanul nostru,nu exista posibilitatea unei paci reale.
Chiar daca unii cred in religie sau nu,cred in reincarnare sau nu,nimeni nu poate spune ca nu apreciaza bunatatea si compasiunea.
Fiind constient de potentialul si abilitatile sale,un om poate construi o lume mai buna.
Citate Einstein...
Orice nesabuit inteligent poate face lucrurile mai mari,mai complexe si mai violente.Trebuie sa ai o sclipire de geniu si mult curaj,ca sa muti lucrurile in directia opusa.
Imaginatia e mai importanta decat cunoasterea.
Gravitatia nu e responsabila pentru oamenii care cad in patima dragostei.
Vreau sa cunosc gandurile Lui Dumnezeu;restul sunt detalii.
Cel mai greu lucru de inteles din lume e impozitul pe venit.
Realitatea e doar o iluzie,insa una foarte persistenta.
Singurul lucru cu adevarat valoros e intuitia.
O persoana incepe sa traiasca cu adevarat atunci cand poate trai in afara propriei persoane.
Dumnezeu e subtil,dar nu malitios.
Atitudinea slaba se transforma intr-un caracter slab.
Nu ma gandesc niciodata la viitor.Vine el singur destul de curand.
Eternul mister al lumii e inteligibilitatea sa.
Uneori,platim cel mai mult pentru lucrurile care vin gratuit.
Stiinta fara religie este incompleta.Religia fara stiinta este oarba.
Cine n-a facut niciodata vreo greseala,n-a incercat nimic nou.
Marile spirite au intalnit adesea opozitie din partea mintilor slabe de inger.
Totul ar trebui facut cat de simplu posibil,dar nu mai simplu decat atat.
Bunul simt e colectia de prejudecati dobandite pana la varsta de 18 ani.
Stiinta e un lucru minunat daca nu trebuie sa traiesti din ea.
Secretul creativitatii sta in stiinta de a-ti ascunde sursele.
Singurul lucru care intra in opozitie cu cunoasterea mea e educatia mea.
Lui Dumnezeu nu-i pasa de dificultatile noastre matematice.El integreaza empiric.
Intreaga stiinta nu e altceva decat o varianta rafinata a gandurilor de zi cu zi.
Progresul stiintei e ca un topor in mainile unui criminal patologic.
Pacea nu poate fi pastrata cu forta.Ea poate fi atinsa doar prin intelegere.
Cel mai de neinteles lucru in legatura cu lumea e ca lumea se poate intelege.
Nu putem rezolva problemele folosind acelasi tip de gandire pe care l-am folosit atunci cand le-am creat.
Educatia e ceea ce ramane dupa ce uiti tot ce ai invatat in scoala.
Cel mai important e sa nu incetezi de a-ti pune intrebari.Curiozitatea are motivele sale pentru a exista.
Nu-ti fa griji daca matematica iti da batai de cap.Te asigur ca ale mele sunt si mai mari.
Ecuatiile sunt importate pentru mine, deoarece politica e o chestiune de prezent,insa ecuatiile sunt chestiuni ce tin de eternitate.
Daca A este succesul in viata, atunci A reprezinta x plus y plus z.X este munca,Y este joaca si Z este capaciatea de a-ti tine gura.
Doua lucruri sunt infinite:universul si prostia umana.Si nu sunt chiar sigur in legatura cu universul.
Cand legile matematicii se refera la realitate,atunci ele nu sunt sigure.Daca sunt sigure,nu se refera la realitate.
Oricine isi ia responsabilitatea de a fi judecatorul Adevarului si Stiintei e scufundat de hohotele de ras ale zeilor.
Nu stiu cu ce fel de arme va fi purtat cel de-al 3-lea razboi mondial,insa cel de-al 4-lea va fi purtat cu pietre si bete.
Pentru a forma un membru imaculat al unei turme de oi,trebuie sa fii,inainte de toate,oaie.
Frica de moarte e cea mai nejustificata frica,deoarece,cand esti mort,nu mai exista riscul vreunui accident.
Prea multi socotim americanii ca fiind ingrozitor de materialisti.Ori asta e o calomnie cruda, chiar daca e afirmata cel mai des de catre americanii insisi.
img3.jpg)
Citate Maica Tereza...
Pune credinta in lucrurile mici pe care le faci, pentru ca in ele sta puterea ta.
Sa fii nedorit,neiubit, neingrijit,uitat de toata lumea cred ca e o foame mai mare,o saracie mai mare decat a celora care nu au ce sa manance.
Sa nu credeti ca dragostea,pentru a fi adevarata,trebuie sa fie extraordinara.Lucrul de care avem nevoie e sa iubim fara ca asta sa ne oboseasca.
Nu asteptati lideri.Faceti ce e de facut singuri,fiecare in parte.
Chiar si cei bogati sunt infometati de dragoste,de ingrijire,de dor,de a avea pe cineva care sa fie doar al lor.
De fiecare data cand zambesti cuiva,este un gest de dragoste,un dar catre acea persoana,un lucru frumos.
Dumnezeu nu-ti cere sa reusesti,El vrea doar sa incerci din tot sufletul.
Lucrurile bune sunt zalele care formeaza lantul iubirii.
Eu sunt un mic creion in mainile unui Dumnezeu,scriitor care scrie o scrisoare de dragoste lumii.
Nu ma rog petru succes,cer doar credinta.
Am descoperit paradoxul ca,daca iubesti pana cand doare,acolo nu exista durere,ci si mai multa dragoste.
Stiu ca Dumnezeu nu-mi va da nimic din ceea ce nu pot duce.Mi-ar placea doar ca El sa nu aiba chiar atata incredere in mine.
Incerc sa dau saracilor contra dragoste ceea ce bogatii ar cumpara contra unei sume de bani. Nu,nu as atinge un lepros pentru o mie de lire sterline,dar l-as vindeca pentru dragostea Lui Dumnezeu.
Daca nu avem pace,e pentru ca am uitat ca apartinem unul altuia.
Daca vrem ca un mesaj de dragoste sa fie auzit,el trebuie sa fie trimis.Pentru a tine o candela aprinsa,trebuie sa turnam ulei in ea.
In viata asta nu putem face lucruri marete.Putem face doar lucruri marunte cu enorma dragoste.
Este un gest regesc sa ai grija de cei cazuti.
Este o saracie sa decizi ca un copil sa moara pentru ca tu sa traiesti asa cum vrei.
Nu e magnitudinea gesturilor noastre,ci cantitatea de dragoste cu care le-am facut,ceea ce conteaza.
Isus a spus sa ne iubim unii pe altii.El nu a spus sa iubim toata lumea.
Voicunea e o plasa a dragostei in care poti prinde suflete.
Cuvintele de bine pot fi scurte si usor de rostit,dar ecourile lor sunt infinite.
Haideti sa ne intampinam mereu unul pe altul cu zambete,pentru ca zambetele sunt inceputul iubirii.
Haideti sa insistam pe strangerea de fonduri de dragoste,bunatate,intelegere,pace.Banii vor veni de la sine daca prima oara cautam Imparatia Lui Dumnezeu...restul vor fi date.
Sa nu fim multumiti doar atunci cand dam bani la saraci.Banii nu sunt suficienti,banii pot fi primiti,dar oamenii au nevoie de inimile voastre,au nevoie sa-i iubiti.Asa ca risipiti dragoste peste tot pe unde mergeti.
Singuratatea si sentimentul ca esti nedorit sunt cea mai mare saracie.
Dragostea incepe prin grija pe care le-o acordam celor de aproape,celor de acasa.
Iubirea este un fruct care se coace in orice anotimp,si poate fi ajuns de mana oricui.
Imprastie dragoste oriunde te duci.Sa nu lasi pe nimeni sa te intalneasca fara sa plece mai fericit.
Foamea de dragoste este mult mai greu hranita decat foamea de paine.
Miracolul nu e ca noi facem toate astea,ci faptul ca suntem fericiti facand-o.
Succesul iubirii e actiunea de a iubi si nu rezultatul acesteia.Fireste ca e normal ca,atunci cand iubesti pe cineva,sa doresti ce e mai bun pentru acea persoana;insa daca acest lucru se va intampla sau nu,nu determina valoarea sentimentelor tale.
Mereu exista pericolul ca facem treaba asta doar de dragul de-a o face.Aici intervine respectul si devotarea si dragostea–ca o facem pentru Dumnezeu,pentru Cristos si de aceea incercam sa ne facem treaba in cel mai frumos mod cu putinta.
Trebuie sa existe un motiv pentru care oamenii bogati traiesc bine.Trebuie ca au muncit pentru asta.Ma supar doar atunci cand vad risipa.Cand vad oameni aruncand lucruri pe care noi le-am putea folosi.
Suntem toti creioane in mana Lui Dumnezeu.
Avem nevoie sa-L gasim pe Dumnezeu,iar El nu poate fi gasit in zgomot si neliniste.Dumnezeu este prieten cu linistea.Priviti cum natura–copacii,florile, iarba–cresc in liniste;stelele,luna si soarele,cum se misca in liniste.Avem nevoie de liniste ca sa putem atinge suflete.
Noi credem ca ceea ce facem noi e doar o picatura in ocean.Dar oceanul ar fi mai mic fara acest strop.
Noi,cei care nu vor,condusi de cei care nu stiu,facem imposibilul pentru nerecunoscatori.Am facut atat de multe,pentru atat timp,primind atat de putin in schimb,incat suntem calificati acum sa facem totul din nimic.
Cuvintele care nu duc mai departe lumina lui Cristos,ingroasa intunericul.
28 iulie 2010
.JPG)
Citate...citite...
Amintirea este întotdeauna un loc de întâlnire...Isabel Allende
Suntem calatori buni si emigranti prosti:nostalgia ne calca pe urme...Isabel Allende
Un aisberg inseamna apa care incearca sa fie pamant.Un munte, mai ales Himalaya,mai ales Everestul, e pamant care incearca sa se transforme in cer...Salman Rushdie
Prea multi demoni salasluiesc in oameni care pretind ca ar crede in Dumnezeu...Salman Rushdie
Intrebare: Care este opusul credintei?
Nu necredinta.E prea categorica, prea sigura, prea inchisa.In sine,e tot un soi de credinta.
Indoiala...Salman Rushdie
Barbatul rasarise in fata ei ca o veste proasta, dar rafinata...Salman Rushdie
Ce prapastie exista intre impresie si expresie.Practicam alchimia pe dos.Atingem aurul si-l prefacem in plumb...Aldous Huxley
Nu exista oameni mai departati unul de altul ca acei casatoriti si instrainati totodata...R.L. Stevenson
Mai toti oamenii de pe lumea aceasta cauta suferinta in cele mai vesele locuri deoarece isi inchipuie ca nu li se cuvine fericirea...Paolo Coelho
Tacerea e dureroasa ca o rana si neagra ca moartea...Liviu Rebreanu
...osciland delicat intre dragoste si prietenie, acel unic stadiu in istoria unei iubiri cand se poate spune ca nu e inca amestecata cu durere...Thomas Hardy
O data ce-ai iubit pe cineva, dragostea ramane.Caci dragostea-i atat de rara,atat de greu de intalnit...Irving Stone
Nu trebuie sa te astepti la nimic din partea celor care te denigreaza, si cu atat mai putin din parea celor care te sustin...Julian Barnes
Nu-mi pasa ca voi fi mort...e ca si cand ai dormi.In schimb cu moartea nu vreau sa dau ochii...Julian Barnes
Singura diferenta dintre mine si un nebun este ca eu nu sunt nebun...Salvador Dali
Nimic nu se compara cu un sarut lung si fierbinte care-ti merge la suflet si aproape te paralizeaza...Nicole Kraus
Cand ramasese insarcinata si s-a vazut intr-o situatie fara iesire a scris in jurnal ca-si pierduse dreptul la fericire,dar in aceste luni din urma, calarind prin peisajul auriu al Californiei,a simtit ca zboara ca un condor.Intr-o dimineata,s-a trezit de nechezatul calului si de soarele care-i batea pe fata si s-a vazut inconjurata de arbori mareti de sequoia,care ii vegheasera somnul precum niste paznici centenari,de coline blande si, departe,muntii vinetii; atunci a invadat-o o fericire atavica necunoscuta inainte.Si-a dat seama ca ii disparuse senzatia de panica tot timpul prezenta in capul pieptului,ca un sobolan gata sa o muste.Pe masura ce infrunta riscurile curajul ii crestea: nu-i mai era frica de frica...Isabel Allende
Eternitatea nu este ceva ce incepe dupa ce ai murit.Ea exista tot timpul.Iar noi traim in ea.
Daca pretuiesti clipa, pretuiesti eternitatea.
Atunci cand tii in palma un fir de praf, tii in mana ta intreg universul.
Cred ca un fir de iarba nu este altceva decat munca de-o viata a stelelor.
Adevarata descoperire nu este aceea de a gasi noi peisaje, ci de a vedea cu alti ochi.
Un fulg de zapada nu cade niciodata unde nu trebuie...(Comori Zen)
Despre ce nu se poate vorbi, trebuie sa se taca...Ludwig Wittgenstein
Cand esti singur,cand traiesti singur si pe deasupra in strainatate,observi cu luare aminte cosul de gunoi,fiindca poate ajunge sungurul lucru cu care pastrezi o legatura constanta,sau chiar mai multe, o legatura de continuitate.Fiecare punga neagra de plastic,noua,lucioasa, neteda,gata sa fie pusa in el, produce un efect de curatenie absoluta si de posibilitati infinite.Cand o pui,seara,parca e inceputul sau fagaduinta zilei ce urmeaza:totul e gata sa se intample...Javier Marias
...totul se repeta de la inceput, nimic nu este nou sub soare si omul nu se va schimba,chiar daca hainele lui se vor transforma,chiar daca se schimba cuvintele limbii lui...Mika Waltari
Locului ales trebuie sa-i aparti integral,un regat divizat nu reuseste sa faca fata atacurilor date de adversari,o fiinta umana divizata nu reuseste sa faca in mod demn fata vietii...Paolo Coelho
Mi-am inchis ochii si am lasat muzica sa se contopeasca si cu mine,sa-mi spele sufletul de temeri si pacate,sa-mi aduca aminte ca sunt mai buna decat cred,mai puternica decat socotesc...Paolo Coelho
Asteptarea e dureroasa,uitarea e dureroasa,dar a nu sti ce hotarare sa iei este cea mai crunta dintre suferinte...Paolo Coelho
Majoritatea oamenilor n-au fantezie,tot ceea ce nu-i priveste direct,tot ceea ce nu se manifesta in imediata vecinatate a simturilor,nu izbuteste sa-i tulbure in vreun fel.Dar daca un fapt,fie si marunt,se produce in preajma lor,in apropierea palpabila a simtamintelor proprii, atunci ei nu-si mai pot stapani pasiunea si inlocuiesc nepasarea obisnuita printr-o indarjire iesita din comun...Stefan Zweig
Poate ca ma viseaza cineva...
de Ana Blandiana
Poate că mă visează cineva
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc…
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.
27 iulie 2010
Candva arborii aveau ochi...
de Ana Blandiana
Cândva arborii aveau ochi,
Pot să jur,
Ştiu sigur
Că vedeam când eram arbore,
Îmi amintesc că mă mirau
Ciudatele aripi ale păsărilor
Care-mi treceau pe dinainte,
Dar dacă păsările bănuiau
Ochii mei,
Asta nu îmi mai aduc aminte.
Caut zadarnic ochii arborilor acum.
Poate nu-i văd
Pentru că arbore nu mai sunt,
Sau poate-au coborât pe rădăcini
În pământ,
Sau poate,
Cine ştie,
Mi s-a părut numai mie
Şi arborii sunt orbi dintru-nceput…
Dar atunci de ce
Când trec de ei aproape
Simt cum
Mă urmăresc cu privirile,
Într-un fel cunoscut,
De ce, când foşnesc şi clipesc
Din miile lor de pleoape,
Îmi vine să strig -
Ce-aţi văzut?…
26 iulie 2010
Gabriel García Márquez...
Memoria inimii elimină răul şi amplifică binele şi datorită acestui truc putem îndura greutăţile trecutului.
Eu văd mai bine cu mâinile.
N-am avut niciodată prieteni la cataramă,şi puţinii care s-au apropiat de mine sunt acum la New York. Vreau să spun că sunt morţi,căci acolo presupun eu că se duc sufletele rătăcitoare ca să nu se confrunte cu adevărul vieţii lor trecute.
Un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima.
Memoria inimii evită amintirile dezagreabile,exaltându-le numai pe cele plăcute,artificiu graţie căruia reuşim să ne suportăm trecutul.
Le-aş dovedi oamenilor cât greşesc gândind că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc numai când încetează să iubească.
Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi şi orbii o pot vedea.
Cel mai important lucru pe care am învăţat să-l fac după patruzeci de ani a fost să spun nu când a fost nu.
Trecutul nu e decât minciună,memoria nu are cale de întoarcere, orice primavără trecută este irecuperabilă şi dragostea cea mai nebună şi mai statornică nu e decât un adevăr efemer.
Cuvintele nu le fac academicienii în academii,ci oamenii de pe stradă.Autorii dicţionarelor le capturează aproape întotdeauna destul de târziu,le îmbălsămează în ordine alfabetică şi,în multe cazuri,abia când nu mai înseamnă ce gândiseră inventatorii lor.
Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti.Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind,te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitoarea sufletului tău.Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă,ţi-aş da o îmbrăţişare,un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe.Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta,aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit.Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea,aş spune ,,te iubesc" şi nu mi-aş asuma,în mod prostesc,gândul că deja ştii...
24 iulie 2010
Paolo Coelho...
În faţa unui psihiatru oamenii vorbesc mai deschis decât în faţa unui preot,deoarece medicul nu poate ameninţa cu infernul.
Există două feluri de idioţi: cei care renunţă să facă ceva pentru că au primit o ameninţare şi cei care cred ceva pentru că ameninţă.
Să te îndepărtezi de pasiune sau să i te abandonezi orbeşte,care dintre aceste două atitudini e cea mai puţin distructivă?!
În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns şi, ca să faci dragoste,arătătoarele ambilor inşi trebuie să indice aceeaşi oră la acelaşi timp. Două persoane care sunt împreună şi se iubesc mult trebuie să-şi potriveasca arătătoarele, cu răbdare şi perseverenţă,cu jocuri şi reprezentaţii ,,teatrale",până când înţeleg că a face dragoste e mult mai mult decât o întâlnire.
Ce înseamnă moartea?Nimic mai mult decât o clipă.
Un războinic al luminii nu-şi petrece zilele încercând să joace rolul pe care i l-au ales alţii.Un războinic al luminii nu-şi pierde timpul ascultând provocări;el are un destin de împlinit.Un războinic al luminii îşi cunoaşte defectele,dar işi cunoaşte şi calităţile.Un războinic al luminii face întotdeauna tot ce-i stă în puteri şi aşteaptă acelaşi lucru de la ceilalţi.Ştie că şi cea mai îndepărtată stea din Univers se oglindeşte în lucrurile din jurul lui.
Unele lucruri nu se împart. Nu trebuie să ne fie teamă de oceanele în care ne afundăm de bunăvoie;frica tulbură jocul întregii lumi.
Dacă vorba e să înaintăm în viaţă,trebuie să înţelegem faptul că ceea ce e ,,bunişor" e foarte diferit de ceea ce este ,,cel mai bun".
Te iubesc mult,cum n-am mai iubit niciodată şi tocmai de aceea plec pentru că,dacă aş rămâne visul s-ar transforma în realitate,în dorinţa de a poseda,de a dori ca viaţa lui să fie a mea.In fine,toate lucrurile care transformă dragostea în sclavie.E bine să avem grijă de ceea ce luăm cu noi din viaţă.
Ce este adevăratul Eu?E ceea ce eşti tu,nu ceea ce fac ceilalţi din tine.
Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi.Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane,ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră.Şi cum ele fac parte din viaţa noastră,încep să vrea să ne-o schimbe.Dacă nu eşti aşa cum vor,se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa.Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă.
Cel mai bun mod de a cunoaşte şi a nimici un duşman este să te prefaci că-i eşti prieten.
Nu vreau să mă schimb,fiindcă nu ştiu cum să mă schimb.Sunt deja foarte obişnuit cu mine însumi.
Când nu mai aveam nimic de pierdut,am primit totul.Când am încetat a fi cine eram,m-am regăsit pe mine însămi.Când am cunoscut umilinţa şi supunerea,am devenit liberă.
Cea mai stranie formă de a îndepărta pe cineva este de a sta lângă el,ştiind că nu-l vei putea avea niciodată.
21 iulie 2010
Digul...
de Octavian Paler
Marea loveşte digul pe care în seara aceea
n-am avut curajul să mergem până la capăt. Piatra udă
luneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenţi,
ne puteam prăbuşi în apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenţi. Ca totdeauna. Atât de atenţi,
încât într-o zi vom renunţa să mai pătrundem pe dig.
Ne vom mulţumi să ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
şi îl vom uita în cele din urmă,
vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărâţi să mergem la capăt.
Acum chiar dacă aş merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decât singur. Pot aluneca
sau pot înainta curajos. E totuna.
Şi-aş vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an şi unde,
să ascult marea lovindu-se întruna de dig, să mă întreb
cine sunt, ce vârstă am şi ce caut aici.
Şi de ce m-am oprit în faţa acestui dig,
ca şi cum l-aş cunoaşte?
18 iulie 2010
Octavian Paler...
Nu putem vedea toti cerul ca un astronom,pamantul ca un geolog, lorile ca un botanist,norii ca un meteorolog,pasarile ca un zoolog.Am face din univers un Larousse enorm.Trebuie,probabil,sa existe pe lume si diletanti,a caror singura specialitate e melancolia.Si,evident,eu fac parte din ei.
Nu toată lumea e capabilă să stea în mlaştină până la gât şi să surâdă.Unii nu se pot abţine să nu dea din mâini, încercând să iasă,chiar dacă astfel se scufundă cu totul.
Bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care se mulţumeşte cu cel mai puţin.
Pentru mine, România nu e doar o ţară.E un destin.
Uneori,e drept,omul oboseşte aşteptând.Şi n-aţi auzit,oare,de situaţii în care,când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat,soseşte prea târziu?E,poate,o victorie pe care a dorit-o mult, dar,obţinând-o prea târziu,nu mai are ce face cu ea;o victorie care reuşeşte să-l obosească şi mai mult.Şi renunţă la ea cu o ultimă mare tristeţe,deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi, ajuns la capăt,să-ţi dai seama că asta a fost totul.Bătălia.A existat cândva un scop,dar de atâta aşteptare scopul a murit...Te resemnezi la nevoie cu singurătatea,dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârşirea ei.
Ceea ce nu trăim la timp,nu mai trăim niciodată.
Visam să ajung la Polul Nord şi în Antarctica,pe urmele lui Nansen şi Amundsen,dar o făceam stând lipit cu spatele de o sobă de teracotă caldă.
Undeva spre limita disperării,eu am găsit totdeauna speranţa.
Dragostea e o luptă între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e niciun învingător,alteori nu e niciun învins.
A iubi înseamnă,poate,a lumina partea cea mai frumoasă din noi.
Omul a devenit păcătos căutându-se pe sine şi a devenit nefericit găsindu-se.
Prietenia este asemenea unei iubiri fără aripi...
Împărţind timpul,omul a descoperit că el curge ireparabil.A observat că ,,azi" devine ,,ieri" şi că umbra copacilor se alungeşte spre asfinţit.În clipa aceea a devenit melancolic şi a descoperit regretul.Dar era prea târziu.
În rest, port în mine,fără să ştiu, adevărat cimitir în care se află ceea ce am uitat că am văzut,că am auzit,că am fost.
Nu dispreţui lucrurile mici;o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată:să lumineze în întuneric.
La urma urmei,lumea e plină de rataţi.Câţi ar putea spune că şi-au văzut împlinite toate aşteptările? Poate,e chiar o lipsă de modestie să declari:sunt un ratat!ca sa devii ,,ratat" trebuie sa fi avut niste visuri inalte,niste ambitii mari.
Deştept poţi să pari fără să fii,dar dacă nu eşti un prost autentic,te dai de gol.
Dor de Cluj...
Sfios vin la tine ca-n templul Ardealului,
Eu, fiu de tarani din fierbintele sud,
Si Clujul e, tot, hohotire de clopote,
Si pasii lui Blaga pe strazi se aud.
Ca Iancu as vrea pe suisul Feleacului
Sa cad furtunos peste Cluj ca un cal,
Dar astazi e liniste dulce în inima
Prea mult patimitului nostru Ardeal.
Acelasi e Clujul, aceiasi sunt oamenii,
Mereu nascatori si mereu muritori,
Dar si de-as avea tot o singura nastere
Aici as muri de o mie de ori.
Mereu catre dealul ciudat al Feleacului
Atras mi-a fost neamul batrân de oltean,
Aici învatara ai mei, toate rudele,
Dumitru si Ana si Tina si Ioan.
Când noaptea se lasa tresar amintirile
Si trec literati spre un magic castel,
Ce seamana Clujul în noapte cu creierul,
Un creier cu gânduri aprinse în el.
Si ce n-a fost voie, si clipele libere,
Si ce-i multumire, si ce e repros
Se-aduna nostalgic la cumpana noptilor
Când Blaga îsi murmura pasii sfiosi.
El trece spre moarte, în marea lui trecere
Si e printre noi si din nou printre dusi,
Sfios într-un Cluj ca în templul Ardealului,
Ce dor mi-e de Blaga, ce dor mi-e de Cluj.
Ros-galben-albastre sunt razele Clujului,
Furtuna din veac mai de pret le facu,
Batrâni întelepti poarta grija gradinilor,
Cei tineri pe piept au insigne cu ,,U”.
Atât de senin se transcriu tragediile,
Legendele iarta momentul cel crud,
Ce simplu cântam:,,Blaga-i mut ca o lebada”
Si pasii lui Blaga prin Cluj se aud.
de Adrian Paunescu
17 iulie 2010
.JPG)
Omul care ştie să fie singur,acela te înţelege cu adevărat,acela care te iubeşte cu adevărat. Celălalt,prea aproape,îţi ţine doar umbră.
Cine a văzut ceva şi n-a orbit?Cine ştie cu adevărat un lucru şi mai poate să-l spună?Cine a întîlnit adevărul,un adevăr oarecare şi n-a fost strivit de el?
Ce are de dat un spirit feminin?O singură fericire,un singur extaz.Şi toată tehnica feminităţii e de a pulveriza acea fericire în nenumărate fericiri,într-o succesiune şi devenire de fericiri minore.Căci ea pleacă de la fiinţă şi atunci caută devenirea şi diversul;în timp ce bărbatul pleacă de la devenire şi e însetat de fiinţă, de unitate.Setea Unului de a se pierde şi setea Multiplului de a se readuna.
Tu eşti o noapte,eu o stea.Eu sunt un haos,tu o lumină;eu sunt cuget,tu o problemă;caută-mă şi,mai departe,am să mă ascund în tine.
Nimic nu e bun,dacă nu are în el infinitatea, ,,partea lui Dumnezeu".
Am dat cuiva bogăţia câtorva gânduri şi m-am întors în sărăcia mea.
Am rămas suspendat deasupra acestei gropi mari:viaţa.
Este suficient un surâs al vieţii pentru ca totul să recapete sens...
Când ai să fii în ordinea ta, omule?Când ai să faci din fiecare ceas un pas şi din paşii zilei tale un mers, şi nu o împleticire?
Oamnenii te iartă dacă faci crime.Dar nu te iartă dacă eşti fericit.
Nu-i nimeni vinovat de neîmplinirile noastre.Limitele interioare sunt mai dureroase decât orice limită exterioară.
Dacă te baţi,bate-te cu zeii,nu cu valeţii.
Ce bucurie că viaţa n-are sens.Pot să îi dau eu unul...
Orice creaţie se naşte dintr-un plâns şi o tăcere.
Mai adânc decât mine în mine însumi este gândul.El îmi dă bucuria-dacă mi-o poate da ceva.
O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el e o absurditate.
Tragicul se naşte din aburul vieţii...
Constantin Noica
Octavian Paler...
Omul afectiv îi tolerează omului raţional grimasa sceptică.
Amintirile nu ne mai pot omorî;cel mult,pot face o rană să doară şi să sângereze din nou.
Nu putem începe să murim decât uitând.
În trecut nici zeii nu mai pot schimba nimic.
Toţi ,,trăim".Şi pungaşii, şi naivii.
Totul se plăteşte azi.Inclusiv iluziile.
Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă.
Loviturile vieţii nu sunt numai distructive,ci şi constructive; ca loviturile ciocanului în dalta unui sculptor priceput.
Nu există viaţă mai pustie decât una care n-a iubit nimic,ştiind că într-o zi va pierde totul.
Destinul lucrează prin amănunte.
Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi.Şi cât de mult ai vrea să fi aşa cum te vede celălalt!Ai dori,şi chiar încerci,să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti.
Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obţine niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poţi să lupţi pentru tandreţe? Sau pentru duioşie? Cel mult poţi să le aştepţi.
Fiecare are dreptul la dezamăgire.
Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el.L-am dorit prea mult,l-am aşteptat prea mult.Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nici o picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat.Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe,amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi.Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului?Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el,să uităm de toate,să dormim,iar când ne trezeam,cu ultimile noastre puteri,să aşteptăm alt tren...
La ora când mă visam vultur,am avut probleme mai urgente, care m-au transformat în cârtiţă.
Aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând,când,de fapt,nu facem altceva decât să murim suportabil,puţin câte puţin.
Doamne, cum ne-am despărţit cu toţii.Poate că şi prietenia şi iubirea nu merită, într-adevăr,să fie trăite,dacă nu sunt veşnice.O viaţă întreagă de frumuseţe,asta ar însemna ceva,într-adevăr.
Da,sunt recunoscător că exist şi disperat că va veni o vară în care nu voi mai putea să urmăresc cum înnegreşte lumina chiparoşii la amiază,nu e firesc la vârsta mea?Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul,dar poate că aşa arată adevărata iubire.Bucură-te de acest dar vremelnic,strigă o voce în mine.Căci nu există decât daruri vremelnice.
Cea mai mare fericire,după aceea de a iubi,e să-ţi mărturiseşti iubirea.
Nu putem trăi în conflict cu noi înşine.
Curioasa ideea lui Origene ca fiecare suflet are trupul pe care il merita.Cunosc prea multe cazuri in care lucrurile au stat pe dos.
Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei,de ploaie,de soare,de anotimp,de pământ,de umbră,de înălţime,de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum,bănuiesc,cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad.În schimb,multe din cele trăite s-au estompat,lăsând în urmă goluri,ca într-o pădure arsă pe jumătate.Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă,care-mi restituie frânturi de viaţă.
Mă domină ceea ce simt,nu ceea ce gândesc...
Noi suntem ca un cântec,nu credeţi?!Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început.Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.
Ceilalţi lupi m-ar sfâşia,dacă ar şti că urletul meu e,în realitate,un plâns.
,,De dimineaţă, mi-am amintit de mare. M-am revăzut la Costineşti, unde am descoperit plăcerea de a mă arunca, ieşind din valuri, pe nisipul cald. Abia depăşisem treizeci de ani. Închiriam două camere într-o casă ţărănească, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin grădină la plajă. Rămâneam acolo până la prânz, iar după-amiaza jucam pinacle. Eram patru. Uneori ne opream, tăiam un pepene în patru şi îl mâncam, mânjindu-ne pielea bronzată cu zeama roşie picurată din feliile pe care le devoram până la coajă, după care ne spălam la fântână pe mâini şi jucam mai departe. Din cei patru, doi au murit. Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeaşi, invadată de alte trupuri bronzate, dimineţile trebuie să fie şi acum, acolo, dimineţi fără cer, iar marea se clatină, cu siguranţă, la ţărm la fel de îmbietoare, când nu o agită valurile. Şi, fireşte, vor rămâne tot aşa când din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata şi teribila ei nepăsare, pe care noi nu o vom putea învăţa niciodată, natura uită tot, chiar şi pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar, la mare nu există decât prezent''.
Octavian Paler
Drumuri....
Imi amintesc cum veneam...de departe,din iarna, necunoscindu-te,cautindu-te cu ochii nelinistiti,fara sa te banuiesc in conturul unei povesti de iubire inca fara nume...
...si-apoi imi amintesc cum plecam de unde as fi vrut sa ramin pentru totdeauna,cu ochii inlacrimati de fericire privind intr-ai tai,palmele noastre lipindu-se una de alta,despartite de acel geam,granita rece intre cel care pleaca si cel care ramine...
Imi amintesc cum veneam...coborind din soarele torid de iulie pe un pamint in flacari,purtind in suflet torta unei iubiri incandescente...
...si-mi amintesc cum plecam...lasind in urma acorduri blinde de chitara,in nopti senine,la marginea marii...ca sa le regasesc apoi inspre toamna...
Imi amintesc cum veneam...culori de septembrie risipindu-mi-se in păr si culori de vara in ochii plini de iubire....sa alergam amindoi mină in mina spre insula fericirii eterne,cu pescarusi albi si mare albastra,cu plaje aurii ocrotind tainicul vis de iubire...
... si-apoi imi amintesc cum plecam...de asta data luindu-mi cintecul cu mine spre a-l îmbogati si inalta ca sa ti-l daruiesc din nou,multiplicat cu mine insami,sa traiasca prin sine insusi precum nestinsa torta a iubirii...
Imi amintesc cum veneam...sa gust impreuna cu tine din lumina sfintă a noptii de Pasti, infiripindu-ne din nou din nelinistea primaverii cu miei albi zburdind pe cimpurile inverzite...
...si-mi amintesc cum plecam,intr-o dimineata prea trista si prea mohorita...cu prea multa tacere de vise destramate de-a lungul unui drum care parea ca nu se mai sfirseste...
Imi amintesc cum veneam...din nou alergind spre insula paradisului pe care sufletul meu o dorise si o asteptase atit...purtind acum culorile unei toamne mai obosite,in care plajele tainice si vrajite ale insulei se ascunsesera ochilor nostri...imi amintesc cum imi incarcam bratele si buzunarele de amintiri marunte,dragi sufletului meu,rugind in gind vapoarele care plecau sa ma aduca iar aici macar inca o dată...fara sa stiu ca imi pierd pentru totdeauna cintecul ce avea sa ramină in urma, pe tarimul paradisului,unde numai in noptile blinde de inceput de toamna va mai rasuna in acordurile indepartate ale unei iubiri nestinse...
Imi amintesc cum plecam...fara sa stiu ca n-aveam sa ma mai intorc niciodata.
16 iulie 2010
13 iulie 2010
12 iulie 2010
Dumnezeu...
Oamenii bogati au facut icoane,
catapitezme-aurite si strane,
insa Dumnezeu n-a venit
in locul astfel ingradit.
Bogatii stateau grosi, impovarati
si se uitau la sfintii frumos imbracati.
In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
facindu-i sa-nfloreasca. Fugea la saraci,
cerindu-le mamaliga si ceapa.
Era cind cimpie verde, cind apa.
Alteori se facea mic
si s-ascundea in floarea de finic,
ori s-apuca sa creasca-n papusoaie,
s-ajute furnicile la musuroaie,
sa dea pamintului mana si ploaie.
Avea atitea de facut Dumnezeu,
si oamenii il plictiseau mereu,
cerind unul pentru altul rau.
Ii auzea strigind:,,Pamintul meu..."
Ii vedea punind semn de hotar,
ciopirtind, impartind minunatul dar.
Atunci se supara. Pornea furtuna.
Cu seceta si ploaie-nghetata lovind intr-una,se facea mare
si-nfricosat,
ca muntele cu paduri imbracat.
Pina venea o pasare la el.
Codobatura, sau un porumbel,
si spunea:,,Doamne, mi-a cazut puiul jos.
Zi sa se faca iara frumos,
sa rasara soarele si sa-l gasesc..."
,,Faca-se voia ta, sol pasaresc..."
Si Dumnezeu punea fulgeru-n teaca
si s-apuca alte lucruri sa faca.
de Magda Isanos
Cu tine...
Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.
Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.
Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.
Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.
Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar-dispar.
Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.
Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.
de Adrian Paunescu
11 iulie 2010
Bine te-am găsit suferintă,
deşi aşteptarea a fost cam lungă,
pentru ce ai apărut iar la mine pe prag?!
Mă transformasem deja într-o sirenă cu părul roşcat
şi uitasem cât m-ai chinuit, şi cât amar în suflet mi-ai lăsat.
Pentru ce mai vii acum
iubirea, fericirea să-mi alungi?!
Şi totuşi,mi-a fost dor de tine,
suferinţă
aripile-mi rupte îmi aduc aminte cum mă scurgeam
cu fiecare clipă
cu fiecare suflare de vânt.
Şi-acum stau ca pe vremuri, într-o cameră micută,
ascultă ploaia de vanilie, işi spulberă mirosul
în secundele de regăsire
o chitară-mi sună a nestiinţă.
Şi-ţi mai spun, neiubirea asta dintre noi
să n-o deplângi căci va veni cu timpul înapoi.
10 iulie 2010
09 iulie 2010
Dragoste de frunza...
Stateam singura, la lumina stelelor care isi lepadau razele prin colturile geamului meu. Era noapte, o noapte trista, o noapte rebela ce-si baga coltii in sufletul meu.
Plangeam...nu-mi puteam stavili lacrimile. Din cand in cand, incercam sa le opresc, imi frecam obsedant ochii sa sec izvorul de durere, si ma straduiam sa vad prin neagra noapte, doar la lumina candelii si a felinarului de afara. Imi placea sa privesc parcul din apropiere unde fiecare loc isi are povestea lui. Fiecare banca, fiecare copac, fiecare felinar .
Ma straduiam sa te zaresc in noapte, cum treci ca o naluca pe poteca sufletului meu. De ce te-ai asezat, obosit, la umbra copacului meu, si ti-ai gravat numele, taind din carnea tare a inimii mele? Nu puteai sa treci, neobservat, printre flori si muguri, fara sa te lasi atras de mireasma lor, fara sa le canti o melodie de aripi neterminata?
Tu ai plecat, insa pe scoarta a ramas numele tau!
A inceput sa ploua. Ploua cu stropi mari, grei, si in sufletul meu. Ploua, insa chiar si picaturile ei, care se preling pe numele tau, nu te pot sterge.
Se spune ca rabdarea apei, poate distruge chiar duritatea pietrei. Insa, lacrimile nu au putut sa te stearga din sufletul meu.Ai plecat, eu inca te mai astept.
Te astept in zori de zi, in noaptea neagra, te astept sa vii , pana voi muri!
Noaptea cea neagra trecu, trecu si-o zi, trecura luni! Din ce in ce mai mult, singuratatea se abatea mai strasnic pe aleile parcului. Priveam cum banca, altadata ocupata de indragostiti, era acum altar pentru frunzele cazute, ce-si cantau ultimul drum pana pe scandurile bancii reci si ude. Frunzele isi soptesc acum liturghia mortii.Era din ce in ce mai greu pentru mine sa rezist, asteptandu-te, sfortandu-ma sa fac fata racelii ce-mi acoperea sufletul. Insa focul durerii pe care l-am simtit cand ti-ai scrijelit numele in inima mea, e inca viu. Inca ma tine vie, imi da forta sa te astept, sa -mi doresc sa te vad venind din nou pe aleea presarata cu frunze deja moarte, pe plapuma mormantului meu.
Te-ai oprit si mi-ai cantat. Te-am auzit si...ti-am raspuns. N-ai stiut sa asculti.
Te voi astepta cu noi si noi sperante, crezand ca intr-o zi iti voi zari umbra descompusa printre frunze moarte si fire de iarba pe aleea parcului.
Insa vantul se inteti, culoarea pali, seva seca, iar frunza isi dete cea din urma suflare in mainile taranei.
Am iesit afara...Era frig. M-a dus sa vad daca mai era numele tau gravat pe copac.Era din ce in ce mai rece, incepuse sa cada din cer bulgarasi pufosi, ce ma gadilau. Imi dadeau o senzatie ciudata de pace, de liniste de cavou. Pe aleea din parc se asternuse o patura imaculata si moale . Ajunsesem la copac, insa perdeaua de matase de abia asternuta peste mormantul frunzelor era atat de pura, incat n-am mai profanat-o . Am incercat sa zaresc de pe alee gravura desenata pe copac...Mai era acolo inca....pe vecie ramasa ca amintire. Amintirea ca o existat odata....o frunza.
de Ana-Maria Balas
07 iulie 2010
05 iulie 2010
03 iulie 2010
Ultima petala de lumina...
Obisnuiam sa merg pe curcubeu. Obisnuiam sa ma imbat de inaltimea lui cind ne sarutam sub binecuvintarea clipei de dumnezeire. Dar nu stiam cit de usor e sa faci un pas gresit si sa aluneci, nici cu cita repeziciune aveam sã cad. Si iata-ma acum uitindu-ma fara nadejde in sus, in urma, la virful de lumina unde ai ramas
Caut in amintire momentul cind mi-ai spus ultima oara „Te iubesc''. Nu deslusesc acea clipa anume, fiindca ea era atunci doar o infinit mica parte a unui manunchi de luminã si iubire. Dar acum inteleg ca, daca as fi stiut ca este pentru ultima oara, ti-as fi adunat cu grija vorbele si le-as fi-mpodobit cu stele.
Dar acum e tirziu. Am cazut de pe curcubeu si din iubire. Si tot ce mi-a ramas e doar aceasta petala de lumina ce mi s-a agatat in par cind am cazut. E singura ce s-ar mai putea intoarce vreodata in lumina in care ai ramas, sa-ti mai aduca un semn de la mine. De aceea am sa-ti scriu pe ea citeva rinduri.
Nu mi-ai iertat niciodatã nimic, oricit as fi vrut sa-mi spui, imbratisindu-ma, ca ma ierti si mã iubesti ; iar acum sunt nevoita sa-mi accept infringerea de a trebui sa plec pentru ca nu mai pot duce cu mine atita vina. Si sper doar ca, fiind pentru ultima oara inainte de a pleca pentru totdeauna din viata si din amintirea ta, ma vei ierta.
Iti cer iertare fiindca te-am mintit. Te-am mintit in ziua cind am inteles ca-i ranesti pe cei a caror iubire n-o vrei, desi ea nu-ti cere nimic. Si pentru ca n-am mai putut indura sa ma ranesti, a trebuit sa te mint ca nu te mai iubesc, cistigindu-mi astfel pacea de a te iubi in taina, in soapta si tacere, fara ca tu sa stii. Si acum indraznesc s-o spun, fiindca stiu ca, daca vreodata petala de lumina purtind ultima mea scrisoare va ajunge la tine, eu voi fi deja departe, intr-un alt anotimp, si nu ma vei mai putea rani, o ultima oara, pentru vina de a te fi iubit mai mult decit ai vrut.
In ultima noapte visata alãturi de tine, ti-am asternut pe frunte trandafiri. Si am plecat purtind pe frunte, aievea, ca dar de adio, cununa pe care mi-ai impletit-o tu, din spinii lor.
De vorba cu un gind...
E greu sa te aduni din ginduri. Si poate inca si mai greu sa le vorbesti, fara sa ai impresia ca esti inconjurat de oglinzi care reflecta imagini diferite. Caci gindurile nu sunt legate doar de ceea ce exista; ele sunt dorinte ale prezentului impletite cu amintiri si sperante de viitor. In care din oglinzi sa te privesti mai intii, cind uneori dorintele, sperantele si amintirile par sa-si ia locul una alteia, ca intr-un haotic joc de-a baba oarba?
Intr-una din oglinzi vad pe cineva singur, stind deoparte, uitindu-se cum celorlalti le sunt iertate greselile mereu si mereu si amintindu-si ca el fusese alungat de linga ei pentru o singura greseala. Nu stiu daca aceasta oglinda e amintire… scena mi-o amintesc vag ca intr-un vis, iar cel alungat sta cu spatele, nu pot vedea cine este. Sa fie deci o amintire sau o teama venita din oglinda celor care inca nu s-au intimplat ?
In alta oglinda vad pe cineva lovit si ponegrit de cei pe care ii ajutase, carora le fusese aproape… si stiu ca aceasta e oglinda amintirilor, oricit de mult as vrea sa nu fie. Si trec mereu printre oglinzi de ginduri cautindu-ma in ele.
Intr-una din oglinzi l-am vazut si pe el, intr-o strafulgerare scurta, atit de scurta ca nu am apucat sa-mi dau seama care oglinda era. Oare a fost, a trecut prin viata mea aievea, va fi sa vina cindva sau doar l-am visat ?
De ce taci, gindule ?
02 iulie 2010
Fără tine...
de Ana Blandiana
Fără tine mi-e frig
N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se îndepărtează
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-şi spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.
Definiţia strigătului...
de Octavian Paler
Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.
Ginduri neimpartasite...
Exista undeva o tara de tacere si zapada neatinsa. Este un tinut populat de formele de gheata in care se transforma gindurile tacute, niciodata rostite,un loc pe care oamenii nu-l banuiesc dupa cum nu aud ruga tacuta a gindului de a nu fi lasat sa moara…Doar gindurile exilate acolo stiu cit frig si cita tristete este in tinutul unde sunt trimise sa moara,atunci cind lasitatea oamenilor le condamna sa taca pentru totdeauna,inainte ca macar cineva sa le fi auzit.
Doar in puterea oamenilor sta ca acest tinut de gheata sa nu mai existe. Dar pentru asta ar trebui ca gindurile neimpartasite sa dispara, ar trebui ca ei sa daruiasca celorlalti toate acele ginduri pe care din teama sau comoditate prefera sa le taca, si atunci imensa intindere moarta de gheata ar fi topita de caldura inimilor lor. Dar fiindca nu se intimpla asa, milioane de ginduri mor in fiecare zi,sporind intinderea de gheata.
Într-acolo ma indrept si eu. Am fost ucisa de lasitatea celui care a ales sa taca,desi eram un gind frumos, despre o carte care ii placuse, care ii lasase in suflet un strop de lumina.Dar teama ca ceilalti nu l-ar intelege sau ar ride de el a fost mai mare decit dorinta de a impartasi frumosul pe care il gasise. Eu insa voi merge sa impartasesc sfirsitul tuturor gindurilor despre care nimeni n-a aflat vreodata.
Tot aici mor si gindurile celor ce nu le-au lasat sa se transforme in cuvinte pentru ca pur si simplu nu au vrut ori nu le-a pasat. Şi as vrea ca inainte sa ma sting,sa pot intilni unul din ele. As vrea sa aflu ce simte omul care refuza gindului sau sa se transforme in cuvint atunci cind vede, simte si stie cit de asteptate si dorite sunt vorbele pe care le-ar spune. Dar ceea ce as afla n-ar folosi, oricum, la nimic. N-as putea sa spun nimanui cit dor cuvintele nespuse pe cei ce le asteapta, caci eu sunt doar un gind izgonit, sortit sa moara pe intinderea de gheata, troienit sub praful de stele al amintirii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)