You are in our hearts...We miss you more,handsome and brave bringer of rain!

In memory of Andy Whitfield , the most beautiful , brave and gentle man...I'll never forget, I will carry with you in my heart...You had the most beautiful eyes I've ever seen,Andy! And eyes are the mirror of the soul...And a warm smile and wonderful, unique...I miss you , Andy!

In The Memory Of Andy Whitfield 17.07.1972-11.09.2011...

Eu plangeam si tu rideai - Aurel Tamas...

Nu ma intereseaza numele tau.
Vreau sa stiu dupa ce tinjesti ai daca ai indrazneala sa visezi la implinirea dorintelor inimii tale.

Nu ma intereseaza ce virsta ai.Te întreb daca vei risca să pari un prost pentru dragoste,pentru visuri,pentru aventura de a fi viu.

Nu ma intereseaza ce planete sunt în cuadratura cu Luna ta natala.Vreau sa stiu daca ai atins Centrul Inimii tale,daca ai fost deschis la trăirile vietii,ori daca ai devenit contractat si inchis de frica unei noi dureri.

Ma intreb daca poti sa traiesti o durere,a mea sau a ta,fara sa faci nimic pentru a o ascunde, dar actionind pentru a o micsora sau pentru a o transforma.

Vreau sa stiu daca poti sa trăieşti o bucurie,a mea sau a ta,daca poti sa dansezi salbatic si sa lasi extazul sa te umple din cap pina in picioare,fara sa ne atentionezi pe noi sa fim atenti, realisti,seriosi sau sa ne amintesti de limitarile unei fiinte umane.

Nu ma intereseaza daca ceea ce imi spui este adevarat.Vreau sa stiu daca poti sa dezamagesti uneori pe cineva pentru a ramine sincer fata de tine insuti,daca poti suporta acuzatiile oamenilor si sa nu-ti tradezi propriul suflet.

Nu ma intereseaza unde locuiesti si ciţi bani ai.Vreau sa stiu daca,dupa o noapte de durere si de disperare,istovit,rupt,te poţi ridica si face ce este necesar pentru Viaţa.

Nu ma interesaza cine esti ai cum ai ajuns aici.Vreau sa stiu ce te susţine din interior,cind toate celelalte se prabusesc.Vreau sa stiu daca poti sa ramai singur cu tine insuti si daca iti place cu adevarat propria-ti companie in clipele de singuratate.

Vreau sa stiu daca poti sa traiesti autentic si sa stai pe malul unui lac liniştit,vazind Luna Plina perfecta.

Sarutul proscris - Magda Puskas...

Iubeste-Ma asa cum esti!

,,Iti cunosc mizeriile,luptele,necazurile sufletului,slabiciunile trupului,iti stiu si lasitatea, pacatele si cu toate acestea iti spun:,,Da-mi inima,iubeste-ma asa cum esti tu!"
Daca ai sa astepti sa devii un inger ca sa te daruiesti iubirii, n-ai sa ma iubesti niciodata. Chiar cind esti las in indeplinirea datoriilor si in practicarea virtutilor, chiar cind recazi des in aceste pacate pe care n-ai vrea sa le mai faci, nu-ti dau voie sa nu ma iubesti, iubeste-ma asa cum esti tu!
In orice moment si-n orice situatie te-ai gasi,in zel,in uscaciune,in fidelitate sau tradare, iubeste-ma asa cum esti tu!Eu vreau dragostea sarmanei tale inimi,caci daca ai sa astepti pina ai sa devii desavirsit,n-ai sa ma iubesti niciodata!N-as putea Eu oare sa fac din fiecare firicel de nisip un serafim care sa straluceasca de puritate,generozitate si dragoste?Nu sint Eu cel Atotputernic?Si daca mie imi place sa las acele fiinte in cer ca sa favorizeze iubirea plapinda a inimii tale, nu sint Eu oare oricind stapin pe dragostea mea?
Copilul meu,lasa-ma sa te iubesc!Eu iti vreau inima!Desigur,cu timpul am sa te transform,insa azi te iubesc asa cum esti si doresc ca si tu sa ma iubesti asa cum esti. Vreau sa-ti vad dragostea luind nastere in adincul fiintei tale.
Eu iubesc in tine si slabiciunile. Eu iubesc dragostea saracilor si a celor vrednici de mila. Eu vreau ca aceia care sint vrednici de compatimire sa ridice fara incetare marele strigat:,,Iisuse, te iubesc!".
Eu vreau numai si numai cintecul inimii tale.Eu n-am nevoie nici de intelepciunea ta si nici de talentele tale.Pentru mine un singur lucru este important:sa te vad lucrind cu dragoste!
Nu virtutile tale le doresc.Daca ti-as da virtuti,tu esti atit de slab incit acestea ti-ar alimenta numai amorul propriu.Deci fi fara grija din partea aceasta.Eu te-as fi putut destina numai pentru lucruri mari. Dar nu!Tu ai sa fii sluga nefolositoare si am sa-ti iau si putinul pe care il ai, deoarece Eu te-am chemat numai pentru iubire.
Azi,Eu astept la usa inimii tale ca un cersetor,EU,REGELE REGILOR!Bat si astept.
Ceea ce m-ar durea in inima ar fi sa vad ca te-ai indoi de mine si ca n-ai alunga din suflet o stare de neincredere fata de mine.Eu vreau ca si faptele cele mai neinsemnate sa le faci numai din dragoste pentru mine.Eu contez pe tine sa-mi faci bucurie.
Nu te mai framinta ca nu ai virtuti,Eu am sa ti le dau pe ale mele.Iar daca ai sa ai de suferit, Eu am sa-ti dau putere pentru ca sa rezisti.Daca ai sa-mi daruiesti mie dragostea ta,Eu am sa-ti dau atit de multa,incit te vei pricepe sa iubesti cu mult mai mult decit iti poti inchipui.Deci gindeste-te sa Ma iubesti asa cum esti!”

Rugăciune la Maica Domnului de la Cacica...

Atotputernice,vesnice Dumnezeule,
tu ai fost mereu alaturi de poporul roman,
oferindu-i,prin preasfinta Fecioara Maria
şi prin icoana ei miraculoasă de la Cacica,
un ajutor puternic in momentele de grea încercare.
Increzatori în bunatatea ta,
alergam la tronul milostivirii tale,
cerindu-ti pentru meritele Fiului tau Isus Cristos,
care doreste sa ne imparta roadele mintuirii,
sa-ti indrepti ochii spre noi,fiii tai,
sa ne ocrotesti si sa ne binecuvintezi
pe drumul credintei noastre.
Pentru iubirea nemarginita a sfintei Fecioare Maria,
Maica Domnului din Cacica,daruieste-ne,te rugam,
harul pe care il asteptăm de la tine
(se spune harul dorit),
pentru ca,ocrotiti si ajutati de ea,
sa putem inainta in credinta,
sa ne indreptam mereu spre tine
si sa dobindim astfel cununa biruintei.
Prin Cristos Domnul nostru,Amin.

Numai iubirea - Pepe si Edi Leanca...

La multi ani,Marius!

Ieri,3 august 2011,Marius Nicolae Pop,unul din cei mai dragi oameni ai inimii mele,un prieten adevarat,si-a sarbatorit ziua de nastere...Un om minunat,special,un doctor de exceptie,un om care isi pune inima in palma ori de cite ori este nevoie,care isi ajuta semenii lasindu-se pe sine pe locul doi,un altruist cum rar exista pe pamint,care iubeste oamenii si animalele cum putini o fac.Sa ne traiesti,Marius si sa nu te schimbi niciodata,esti minunat asa cum te stim!Cei care iti sintem prieteni,sintem foarte norocosi!...Iti multumim ca existi!

La multi ani!

Rugăciunea Sfintului Augustin...

,,Doamne,
ajută inimii mele
să Te dorească.
Dorindu-Te,
să Te caute.
Căutându-Te,
să Te găsească.
Găsindu-Te,
să Te iubească.
Iubindu-Te,
să încetez a mai păcătui!''...

,,Dragostea este indelung rabdatoare,este plina de bunatate,dragostea nu pizmuieste,dragostea nu se lauda,nu se umfla de mindrie,nu se poarta necuviincios,nu cauta folosul sau nu se manie,nu se gandeste la rau,nu se bucura de nelegiuire,ci se bucura de adevar,acopera totul,crede totul, nadajduieste totul,sufera totul.Dragostea nu va pieri niciodata!" Corinteni 13: 4-8...

Cantece patriotice - Mariana Anghel ...

Veniti Români sa cerem dreptul! - Mariana Anghel...

Marie,Marie - Mariana Deac si Ionut Fulea...

Egoist - Raoul...

Gabriel Garcia Marquez - Scrisoare

,,Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica. As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor... Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod nefericit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod rostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata nu te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine''.

Astazi,13 iunie,este ziua Sfintului meu drag,Sfintul Anton,Sfintul Minunilor...

Patria acestui Sfint atit de iubit este Portugalia.
S-a nascut la Lisabona, in ziua de 15 august 1195 din parinti cu un bun statut social.
Tatal sau,Martin de Bouillon,ocupa un post inalt la Curtea Regala.Mama sa,Tereza de Treveira,era o femeie cu insusiri sufletesti distinse.
Copilul a primit la botez numele de Ferdinand si a fost crescut cu toata grija impreuna fratii si surorile sale.
In familie domnea un autentic spirit crestin,hranit prin sfaturi bune si mai cu seama prin exemplul parintilor.
Nu este de mirare astfel ca Ferdinand era foarte supus, pios,milostiv fata de saraci si de o curatenie sufleteasca desavirsita.
Nu lasa sa treaca nicio zi fara sa asiste la Sfinta Liturghie.Intotdeauna se arata serios si om cu vointa tare.

La 15 ani a terminat studiile,dupa obiceiul acelor timpuri.
Viata in lume ii parea periculoasa pentru mantuirea sufletului sau.
Cu invoierea parintilor a fost primit in manastirea augustinienilor de langa Lisabona.
Fiind insa prea aproape de casa parinteasca si de rude,care tot cautau sa-l readuca in lume,el cere superiorilor sa fie mutat la Coimbra.
Aici se trudeste 10 ani,in duh calugaresc,ocupindu-se cu rugaciunea si studiile.

Un eveniment major se petrece in viata sa prin anul 1220,cand la Manastirea Coimbra,unde slujea,au fost aduse moastele primilor martiri din recentul infiintat Ordin Franciscan.
Este vorba de grupul de calugari ce a fost trimis de Sfantul Francisc in Maroc pentru a predica Evanghelia printre musulmani.
Sultanul Miramolin i-a arestat,le-a ciopirtit trupurile de vii si i-a aruncat la caini.
Afland de jertfa lor,monahul Ferdinand,luminat si cuprins de curaj,a trecut la franciscani la frageda varsta de 25 de ani.
Traditia spune ca fratii augustinieni,de care a decis sa se desparta,i-au regretat adinc plecarea, dar s-au impacat cu gandul ca aceasta este voia Domnului.
In loc de ramas bun,superiorul sau a avut o premonitie,spunandu-i:
,,Mergi in pace,fiule,sint sigur ca te vei face Sfint!"

Dupa un stagiu intr-o manastire franciscana,unde s-a integrat ca fratele Anton,a cerut deja sa plece in Africa pentru a-si inlocui fratii martiri.
Ia corabia spre Maroc,dar in scurta vreme se imbolnaveste si este obligat sa se intoarca.
Ca prin minune, o furtuna se dezlantuie pe mare si vasul cu care calatorea naufragiaza in Sicilia.

Superiorii franciscani de acolo il insarcineaza,pentru inceput,cu slujba unui duhovnic la schitul Monte Paolo din zona Emilia.
Silit sa tina,la scurt timp dupa aceea,o cuvantare ocazionala catre cativa candidati la preotie, uimeste intreaga asistenta cu elocienta sa,astfel incat este numit predicator al intregii provincii.
Dupa aceasta iesire publica,vocatia sa nu a mai putut fi tinuta ascunsa sub haina smereniei.

In scurta vreme devine docent in teologie.

In 1224 este trimis impotriva sectei albigenzilor in Franta,unde predica si invata la Montpellier si la Toulouse.

Ridicat la rangul de guardian si provincial, isi pastreaza modestia, predicand neintrerupt si cu atata succes incat in curand isi merita numele de «ciocan al ereticilor ».

Sfanta traditie a bisericii spune ca fratele Anton predica intr-o limba si il intelegeau toate natiile.
Ecoul cuvintelor sale era purtat pana la mari departari.
Multimea nu incapea in biserici, si mai in toate locurile el trebuia sa predice afara, ca sa poata fi auzit de toti.

Cutreierand provincia, a ajuns pentru prima data la Padova, unde a fost primit cu o dragoste deosebita de catre confrati.
In apropierea acestui oras se afla un schit mic, Campo San Pietro.
Aici s-a retras in speranta ca se va mai linisti si lumea va uita de succesul predicilor sale.
Poporul insa l-a gasit, dar numai pentru scurt timp.

Fratele Anton s-a imbolnavit de hidropizie (retinere de apa in tesuturi).
Grav bolnav, a fost dus la manastirea Arcella din vecinatate, unde a murit sfant dupa cum a trait, in ziua de 13 iunie 1231, in varsta de numai 36 ani.

Marturiile peste timp arata ca tocmai din ziua mortii Sfantului Anton bolnavii care atingeau sicriul sau se insanatoseau.
Se tamaduiau de asemenea si cei care, din cauza multimii nu puteau patrunde pana la sicriul adus in biserica si erau purtati numai pana la usa.
Procesiuni intregi au venit pe urma la mormantul sfantului si necontenit minunile se repetau.

Trecuse doar un an de la moartea sa, cand Papa Grigoriu al IX-lea l-a trecut pe lista sfintilor.

In anul 1263, cand se termina constructia bazilicii, cladita in cinstea lui in Padova, i s-au transportat moastele sub altarul din capela inchinata lui.

Cu acest prilej deschizandu-se sicriul i s-a gasit limba vie si frumoasa ca si la un om viu, pe cand restul trupului era cenusa.
Vazand aceasta, Sfantul Bonaventura, care participa la ceremonial, cuprins de mare admiratie si emotie, incepu sa se roage cu voce tare:
O, limba binecuvantata, care mereu l-ai laudat pe Domnul si pe altii i-ai invatat sa te urmeze, abia acum ne dai dovada cat de mult te-a iubit Dumnezeu.
Tot atunci, la prima deschidere a sicriului, s-a decis ca, pe langa limba, sa se conserve maxilarul inferior, antebratul stang si cateva relicve minore.
Recentul studiu din anul 1981 a oferit ocazia aprofundarii investigatiile cu caracter istoric, tehnic, artistic, antropologic si medical.
Intregul schelet al Sfantului a fost recompus pe un suport de matase intr-o vitrina de cristal. Inauntru au fost asezate si doua casete de sticla ce adapostesc alte mici relicve. Vitrina de cristal a fost apoi sigilata si inchisa intr-un sicriu de stejar, coborat din nou in mormant.
In schimb, au fost expuse in capela din Padova tunica Sfantului si alte cateva obiecte personale in jurul carora s-au adunat in timp multe daruri oferite ca recunostinta sau devotiune de cei ce s-au perindat la moastele Sfantului din Padova.
De atentia cea mai mare s-a bucurat, desigur, limba Sfantului, asezata acum intr-un foarte frumos relicvar de aur, batut in pietre scumpe, expus in centrul bazilicii din Padova.
Aceasta nu mai are dupa atatea secole culoarea purpurie, dar ceea ce se poate vedea este in egala masura inexplicabil, mai ales ca e vorba de o parte anatomica atat de fragila, printre primele care se descompune dupa moarte.
Acum, dupa aproape 800 de ani de la moartea fratelui Anton, limba sa sta marturie ca un miracol permanent, unic in istoria crestinatatii.

Romanii se pot lauda cu faptul rar ca au in grija o relicva de gradul I a Sfantului Anton.
E vorba de o bucatica de piele pastrata la Biserica greco-catolica Sfantul Iosif din Timisoara.
Aici, in fiecare marti, se organizeaza un ritual in cadrul caruia relicva este scoasa din chivot in fata credinciosilor care se roaga pentru implinirea unor nevoi ori dorinte.

Minunile infaptuite:

Inainte de a implini 15 ani, voind sa alunge o ispita de neincredere in Dumnezeu, cu care diavolul il necajea, pe cand se ruga la altarul Maicii Domnului, facu o cruce cu degetul pe scara de marmora. Ispita disparu, insa crucea ramase intiparita, ca si cum ar fi fost facuta pe o ceara moale. Cu aceasta minune incepe seria de biruinte pe care acest om al lui Dumnezeu avea sa le castige asupra diavolului.

La Toulouse, Sfantul Anton, dovedise unui eretic, cu toata elocinta si expunerea dovezilor, adevarata prezenta a lui Isus in Sfanta Impartasanie. Ereticul, nemaistiind ce sa raspunda, spuse : « Daca imi vei arata printr-o minune ca in Sfanta Impartasanie este adevaratul Trup al lui Cristos, atunci voi fi convins de credinta catolica ».
El ceru urmatoarea minune : ca dupa trei zile, pana cand el va lasa magarul sau flamand, acesta sa ingenuncheze inaintea Sfintei Taine. Dupa trei zile o mare multime de oameni s-a adunat in piata pubica. Ereticul a venit cu magarul sau si in momentul cand sfantul Anton a iesit de la liturghie cu Sfanta Impartasanie in mana si porunci magarului sa se inchine lui Dumnezeu, ereticul arunca in fata magarului nutretul cel mai bun, sperand ca vita flamanzita se va repezi asupra lui. Dar magarul lasa nutretul neatins si cazu in genunchi in fata Sfintei Ostii. O bucurie fara margini a cuprins poporul de fata si ereticul s-a reintors in sanul bisericii.

Pe cand era odata la Camposampiero, orasel aproape de Padova, si veghea noaptea in rugaciune, in casa contelui de acolo. Contele, umbland noaptea pe langa camea in care era sfantul, a vazut prin crapaturi lumina. Curios, s-a uitat inauntru si l-a vazut pe sfantul Anton inconjurat de o lumina cereasca, tinand in brate pe copilul Isus, care tocmai ii destanuia ca stapanul casei se uita prin crapaturi. Dimineata sfantul Anton l-a rugat pe conte sa nu spuna nimic. Dupa moartea sfantului insa, el marturisi cu juramant aceasta intamplare. De aceea in icoane sfantul Anton este infatisat cu pruncul Isus in brate.

La Rimini oamenii nu voiau la inceput sa asculte predicile sfantului Anton. Atunci sfantul s-a dus la tarmul marii, care era in apropiere si chema pestii sa asculte ei cuvantul lui Dumneazeu. O multime de pesti a scos capul din apa, ascultand pana la sfarsit si indepartandu-se abia dupa binecuvantarea sfantului. Se intelege ca si locuitorii orasului au primit apoi sfaturile sfantului Anton cu inima caita.

Sfantul Anton este gasitorul lucrurilor pierdute

O insusire speciala atribuita Sfantului Anton este ajutorul dat celor ce au pierdut lucruri pretioase ori pur si simplu folositoare. Credinta s-a nascut de cand Sfantul Anton se afla la Montpellier (Franta). Acolo i s-a furat un manuscris in care el comentase Psalmii. Sfantul tinea mult la aceasta opera a sa, si de aceea se indrepta cu rugaciuni fierbinti catre Dumnezeu ca sa-l ajute s-o gaseasca. Minune! Pe cand hotul trecea un pod inalt, ii iesi inainte un individ furios care il ameninta cu sabia, poruncindu-i sa duca inapoi manuscrisul. Fara intarziere, Sfantul Anton si-a recapatat manuscrisul.

Un negustor din Spania, numit Anton Dante, plecase in America de Sud pentru comert, si se oprise la Lima. Sotia sa, ramasa acasa, ii scrise in mai multe randuri, insa nu primi nici un raspuns. Intristata de acest fapt, se duse in biserica Sfantul Francisc din Oviedo, unde era o statuie a Sfantului Anton, si-i puse in mana o scrisoare pentru barbatul ei; apoi facu o rugaciune fierbinte, cerand Sfantului sa-i dea harul sa aiba vreun raspuns. A doua zi veni iarasi sa se roage Sfantului si vazu scrisoarea tot in mana acestuia. Atunci, crezand ca era tot aceea ce o pusese ea, se planse ca Sfantul n-o ascultase. Un calugar, auzind pe cineva vorbind in biserica, veni, si, vazand femeia negustorului, o indemna sa ia scrisoarea din mana Sfantului, caci el incercase, dar nu izbutise. Femeia intinse mana si scoase cu usurinta scrisoarea si, in acelasi timp, ii cazura la picioare, din haina Sfantului, 3000 de scuzi mexicani. Deschise scrisoarea si afla raspunsul dorit, precum si lamuriri privitoare la bani.

Dar o minune si mai zguduitoare a facut la Florenta, unde, spre a dovedi cat de urat este viciul zgarceniei, a spus ca zgarcitii isi tin inima in lada de bani.
La Florenta a murit un camatar lacom si avar. Dupa obicei, sfantul Anton a fost rugat sa tina discursul funebru. In cursul cuvantarii asupra textului: „Unde iti este comoara, acolo iti este inima” (Mt 6,21), spuse ca zgacitul este osandit . „Duceti-va - spuse el celor de fata – deschideti lada, in care decedatul isi pastra avutul. Acolo veti gasi inima nenorocitului.” Si, intr-adevar, asa a fost. Apoi cand cercetara cadavrul, inima-i lipsea.

In anul 1775 un cutremur de pamant distruse Lisabona si biserica sfantului, cladita pe locul casei parintesti. Abia peste catva timp se incepu recladirea. Spre mirarea tuturor, sub daramaturi a fost gasit un baiat, neatins si perfect sanatos. Intrebat cu a putut trai atata timp a raspuns ca un franciscan i-a adus zilnic de mancare, incurajandu-l. (Desigur era sfantul Anton). Insusi regele a cerut baiatului sa ii povesteasca aceasta intamplare.

Eres todo en mi - Ana Gabriel...

Historia de un amor - Ana Gabriel...

El amor - Julio Iglesias...

Dansează cu mine,prinţ cu ochi de smarald
Printre crini,trandafiri şi magnolii ...
Opreşte-ma doar cind voi vrea sa ma scald
Intr-un val inghiţit de orgolii.

Tu ascunzi în priviri acel verde sublim
Nestiind ca nicicind fara el
N-as putea sa traiesc nici macar un minut
In destinul acesta rebel.

Danseaza cu noi Universul întreg
Ce ne-a prins în imensitate
Pentru noi a deschis porţi de-argint catre rai
Sa putem fi stapini peste toate.

Nori pufosi au putut sa ne-atinga usor
Imbracindu-ne-n albul cel pur
Pentru noi au facut printre stele un pat
Asternind peste el un azur.

Prinţul meu,sa pornim printre clipe ce ard
Culegind tot misterul din ele
Eu,ascunsa în tine mai sunt si acum
Tu,pierdut esti în braţele mele.

Dulce candela-noapte va arde mereu
Sa-ţi arate azi drumu-napoi
Danseaza cu mine,prinţ cu ochi de smarald
Sa pornim chiar acum...unu...doi...

Mariana Kabbout

Ochii vorbesc ?!...

Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului si ca reusesc sa-ti transmita emotii fara sa ca o privire sa fie insotita de glas.Indiferent de ce spune persoana de langa tine,ii vezi sentimentele in ochi.Am vazut ochi tristi, ochi indiferenti, ochi mincinosi,ochi care regreta, ochi care iubesc si ochi care nu imi spun nimic.Acesti ultimi ochi ii privesti si nu vezi nimic. Doar un mare gol,nici rautate,nici bunatate.
Exista ochi care nu pot minti.Cand mint privesc in jos sau imi evita privirea.Interesant moment, ochii isi tradeaza ,,stapanul” si nu vor sa-i faca pe plac.
Nu suport ochii care nu ma privesc.Imi place contactul vizual.Urasc ochelarii de soare.Daca am o conversatie cu cineva care are ochelarii la ochi parca nici nu pot sa ma concentrez.Am impresia ca vorbesc unui zid fara viata si ca orice mi-ar raspunde eu nu as intelege.Din start nu cred in astfel de oameni.
Experienta m-a invatat ca si ochii pot fi inselatori,insa o privire care iti da de banuit,mereu trebuie luata in considerare.
Oare cum e sa te ghidezi doar dupa ce iti spun ochii unei persoane?!Am privit ochi care imi spuneau opusul decat ceea ce auzeam din gura respectivei persoane.Imi spunea nu,desi ochii imi ,,spuneau” da.
Ma intreb ce spun ochii mei?Reusesc ei oare sa ma dea de gol sau aceasta oglinda a sufletului nu a mai fost stearsa de praf de ceva timp?!
Ochii sunt o gura…uneori chiar mai sincera decat cea reala.

Ploaia...

De citeva zile ploua...o ploaie rece ce cade tacuta cu stropi grei,ca nişte sageţi...e ploaia care imi place cel mai mult...imi amintesc ca asa au fost odata ploile de care m-am îndragostit si care acum mă sperie...e o cortină de culoarea nisipului,pe care o face stropii de ploaie si simt cum sufletul mi se umple de incintare.Ploua aşa cum imi place,fara tunete care sa-ţi stringa sufletul si fulgere care sa taie cerul...doar picaturi care lovesc izbitor frunzele,pamintul si tot ce intilnesc in cale.A plouat torenţial dar am iesit din casa fara umbrela lasind stropii de ploaie sa-mi ude parul,hainele...am simţit cum raceala picaturilor imi intra în suflet...

Apoi,in intunericul nopţii,auzeam ropotele ploii pe frunzele copacilor si in suflet imi intra incet,incet,o stare de liniste si de incintare...a fost ploaia care m-a facut sa simt ca...


,,Iubesc ploile,iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile dezlanţuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfirsit,

Pe-o asemenea ploaie poţi sa te-ndragostesti fulgerator,
Toţi trecatorii sint indragostiţi,
Si eu te astept.
Doar tu stii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patima ploile,innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile dezlanţuite femei..."

Publicat de nana la 13:47 0 comentarii

...o singură dată...

,,Doar o singura data voi trece prin viaţa.De aceea,daca voi putea darui puţina blindeţe,ori sa fac un bine cit de mic,unei fiinţe asemenea mie,promit sa o fac acum,fara zabava,pentru ca altadata nu voi mai trece pe aici."

William Penn

,,A iubi,inseamna sa iubești ce e de neiubit,
A ierta,inseamna sa ierți ce e de neiertat,
A crede,inseamna sa crezi ce e de necrezut,
A spera,inseamna sa speri când totul pare fara speranța."

Gilbert K. Chesterton

Un Inger - Pepe...

Historia de un amor - Pepe si Daniel Lazar...

Numai iubirea - Pepe si Eduard Leanca...

Şi iar mi-e sufletul la tine
Atit de-ntreg,
Atit de tot,
Ca-mi sorb o lacrima şi-mi pare
Ca cere,
Mangaie,
Şi doare,
De parca tu ai plins-o-n mine,
De parca ţi-am venit de tot …
Aşa!...da-mi mainile-amandoua,
Şi ochii amindoi mi-i da,
Deschişi adinc
Şi mult
Şi-aproape
Pin-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topita-n doua
De mult ce ia
De mult ce dă...
Şi calea gindului se-nchide
Doar lacrimile vad şi cer …
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gura...
Pe valul marii ce mă fura
Privirile nu-şi pot deschide
Decit fereastra dinspre cer...

Florile tale...pentru gândurile mele...

...si apoi,ai plecat...ai fost ca o furtuna care apare din senin,distruge tot în jur si apoi se opreşte tot din senin,lasind soarele sa arda ceea ce a mai ramas.Am suferit enorm...am simţit cum sufletul mi s-a golit,cum mi s-a rupt inima când a trebuit sa-mi scot de acolo dragostea pentru tine...am crezut ca nu o sa pot merge inainte fara tine, fara ceea ce am trait alaturi de tine...
...ai fost ca o furtuna care a venit peste mine,ai fost ca un vint ce mi-a rasturnat lumea pe dos,ai fost cel mai minunat lucru care mi s-a intimplat in viaţa si-ţi mulţumesc pentru tot ce m-ai lasat să traiesc linga tine...
..nici nu ştiu de ce am scris toate astea...au fost ginduri care mi-au trecut prin cap,au fost întrebari care au ramas fara raspuns...au fost amintiri care si-au cerut dreptul de a fi spuse...

When You Say You Love Me - Josh Groban ...

L-am rugat pe Dumnezeu
Sa - mi dea putere .
Dar El m-a făcut slab ,
Ca eu să invat simplitatea si smerenia .
L-am rugat sa ma ajute
Sa fac fapte mari ,
Dar El m-a micsorat
Ca eu sa fac fapte bune .
L-am rugat toate lucrurile
Ca sa pot gusta viata ,
Dar El mi-a dat viata
Ca sa pot gusta toate lucrurile .
Nu am primit nimic
Din tot ce am cerut ,
Dar am primit tot
Ce-a fost bun pentru mine
Impotriva vointei mele .
Au fost ascultate rugSmintile mele
Sunt printre oameni ,
Un om binecuvântat .

de Mowalana Rumi ...

Clipa de lumină...

,, Daca eu voi putea impiedica unei inimi să se fringa ,
Nu voi trai în zadar .
Daca eu voi alina durerea unei vieti sau voi uşura un pacat ,
Sau voi ajuta o pasare căzuta sa reintre în cuibul sau
Nu voi trai în zadar . "

Emily Dickinson

PATER NOSTER - PAPA IOAN PAUL AL II - LEA

Beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea

Beatificarea , iar apoi canonizarea celui care intre 1978 si 2005 a fost Papa Ioan Paul al II-lea reprezinta , in multe privinte , un eveniment exceptional in istoria grabita a omenirii , la acest inceput de mileniu .
Brusc , timpul prezent se dilata , pentru a ne reaminti ca suntem , o buna parte din locuitorii acestei planete , continuatorii unei lungi traditii crestine , ce se regaseste firesc nu doar in evocarea liturgica a faptelor biblice , care au intemeiat credinta noastra , ci si in perpetuarea unor norme morale de conduita umana , care il pot proclama Sfant pe unul din semenii nostri , daca in timpul vietii sale el a fost un om deosebit . Ori , polonezul Karol Wojtyla ramane una din cele mai pregnante personalitati din istoria veacului trecut , careia , pe buna dreptate , ii atribuim merite , vointa , intelepciune si fermitate de caracter ce depasesc cu mult posibilitatile personale ale fiecaruia dintre noi . Cel dintai sef al Bisericii Catolice ales dintre slavi si inca provenind dintr-un stat comunist al carui regim impunea in mod sistemic ateismul , a revitalizat Biserica , a fost un om vizionar , un neobosit calator , care a dus pe toate meridianele valorile umanismului , puse la grele incercari de vicisitudinile temporale ; a fost un moralist , un filosof , un om de vasta cultura si un autentic mistic , cunoscut si recunoscut si de practicantii altor culte , in cele aproape 200 de tari vizitate in timpul apostolatului sau . Acum , Vaticanul ii acorda beatificarea , dupa o lunga ,,ancheta" efectuata sub conducerea presedintelui Tribunalului de apel al vicariatului de la Roma, Slawomir Oder, care sintetizeaza , intr-o recenta carte aparuta si in Franta ( Adevaratul Ioan-Paul al II-lea, Omul, papa, misticul ), parcursul vietii si faptele celui care a fost al 264 - lea urmas al lui Petru . Conform traditiei stabilite la Vatican , care cere dovezi concrete de virtute crestina si de fapte miraculoase , savirsite de cel desemnat inainte de a se pronunta o asemenea canonizare , i se atribuie fostului Papa , intre altele , insanatosirea maicutei franceze Marie Simon-Pierre , de boala Parkinson diagnosticata in 2001 . Se pare ca au mai existat peste 250 de asemenea tamaduiri miraculoase inspirate de harul fostului Papa . Nu atat amanuntele conteaza , cat suma benefica a intiativelor si a faptelor care au marcat intreaga perioada de pontificat a acestui om , pe care destinul l-a plasat in teribila falie dintre cele doua mari sisteme totalitare . Iar ceea ce din perspectiva Bisericii este o beatificare , din perspectiva larga a vietii sociale este istorificarea unei biografii exemplare , in care s-au reunit toate mizele importante in contextul istoric al veacului trecut . Din cartea deja citata apare si un tulbure episod ce trimite la tineretea tanarului Karol la Cracovia , sub ocupatia nazista . Controversatul nostru compatriot Horia Sima ii declarase , in 1978 , unui ziarist italian , ca tanarul Wojtyla , care activa intr-o organizatie clandestina antifascista protejata de Biserica , ar fi luat parte direct la asasinarea a doi soldati germani . Sima si un oarecare Caratiniescu erau colaboratori infiltrati de Gestapo si de SS printre insurgentii polonezi . In momentul numirii noului Papa , Sima si-ar fi amintit de numele acestuia , care figura pe o lista de tineri polonezi tinuti sub stricta supraveghere . Grigore Caratiniescu ar fi identificat si casa in care se ascunsesera asasinii soldatilor germani . Dar ancheta nu a gasit in nici o arhiva vreo dovada care sa sustina acuzatiile celor doi legionari romani . Iar ziaristul italian nu a publicat decat dupa trei decenii de la intrevederea cu Sima , fotocopia unei presupuse note secrete , provenita de la Gestapoul din Cracovia , unde preotul Wojtyla era acuzat ca luase parte la asasinat . Dincolo de jena pe care ti-o provoaca acest episod romanesc , prezent in ancheta oficiala a lui Slawomir Oder , cert este ca tanarul Karol activa clandestin impotriva nazismului barbar si anticrestin . Nu-i va fi dificil sa identifice , in sistemul comunist , aceleasi trasaturi anticrestine si antiumaniste si aceeasi primejdie pentru orice forma de viata spirituala . De altfel , cardinalul Wojtyla nu va presta niciodata juramant fata de republica populara , iar informatiile serviciilor secrete poloneze despre el au umplut 18.000 de cutii cu documente si rapoarte . Si dupa alegerea sa ca Papa , linia ,,politica" a pontificatului sau a continuat sa-i paralizeze de stupoare pe liderii lumii comuniste , tocmai prin afirmarea clara a dreptului milenar pe care il are Biserica Crestina in raport cu sistemele totalitare . Om al profundei credinte , fostul papa a pus in practica si o doctrina sociala care face apel la resursele societatii si ale culturii , ca elemente ale identitatii sale inalienabile.

Articol preluat din Formula As - Dinu Flamind ...

Daca Dumnezeu ...

de Gabriel Garcia Marquez

,, Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ...
ca nu sunt decit o papusa de cirpa
si mi-ar oferi în dar o bucatica de viata ,
probabil ca n-as spune tot ce gândesc ,
desi , în definitiv ,
as putea sa gândesc tot ce spun .
As da valoare lucrurilor marunte ,
dar nu pentru ce valoreaza ele ,
ci mai curând pentru ceea ce ele semnifica .
As dormi mai putin si as incerca sa visez mai mult ...
de-abia acum înteleg ca pentru fiecare minut
în care închidem ochii pierdem
saizeci de secunde de lumina .
As merge în timp ce altii ar sta pe loc ,
as ramine treaz în timp ce toti ceilalti ar dormi .
As asculta în timp ce altii ar vorbi si Doamne ,
cum m-as bucura de savoarea unei înghetate de ciocolata !
Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farima de
viata , m-ar împinge de la spate în bataia soarelui,
acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul ,
ci si sufletul .
Doamne , daca eu as avea o inima ,
mi-as scrie ura pe un cub de gheata
si as astepta ca soarele sa-l topeasca .
As picta pe stele , cu un vis al lui Van Gogh ,
un poem de Benedetti si o serenada de Serrat ,
pe care as oferi Lunii .
As uda trandafirii cu lacrimile mele
ca sa pot simti durerea spinilor
si sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete .
Doamne , daca as putea primi o farima de viata ...
n-as lasa sa treaca nici macar o zi ,
fara sa le spun oamenilor ce iubesc , ca îi iubesc.
As convinge fiecare femeie si fiecare barbat
ca la ei tin cel mai mult
si as trai îndragostit de iubire .
Barbatilor le-as dovedi
cit de mult gresesc
atunci cind cred ca nu trebuie sa se mai indragosteasca
atunci când îmbatrinesc,
fara sa stie ca ei îmbatrinesc tocmai pentru ca
inceteaza a se mai indragosti.
Unui copil i-as face cadou o pereche de aripi ,
dar l-as lasa sa învete singur a zbura .
Pe cei batrini i-as invata
ca moartea nu vine o data cu virsta ,
ci odata cu uitarea .
In fond si eu am invatat de la oameni
atitea lucruri ...
Am învatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe virful unui munte ,
fara sa stie ca adevarata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre virf .
Am învatat ca ori de cite ori un nou nascut prinde cu pumnul lui mic ,
pentru prima oara , degetul mare al tatalui sau , il tine strins pentru totdeauna .
Am învatat ca un om are dreptul sa se mire cind vede un om cazut ,
dar , de fapt , trebuie sa întinda mâna sa-l ajute sa se ridice .
Sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le invat de la voi ,
desi , realmente , multe nu imi mai vor servi la nimic ,
fiindca atunci cind ma vor pune la pastrare
in acea cutie , voi fi murit deja . ''

Benedict XVI : Peace ! End the violence !

Hristos din morti a inviat - Preot Marian Marcus...

Sa ne bucuram , sa ne inchinam , sa plingem cu lacrimi de bucurie si sa vestim lumii intregi !

CRISTOS A INVIAT DIN MORTI , CU MOARTEA PE MOARTE CALCIND !

Iti multumim , Doamne si Iti sarutam urmele Sfinte ale pasilor dragi !

,, Se îngâna ziua cu noaptea cand Maria Magdalena ,probabil cu putin inaintea celorlalte sfinte femei , a gasit piatra rasturnata de pe mormintul Domnului . Inspaimintata , mironosita alearga în cetate si le spune ucenicilor ce a vazut . Petru si Ioan se reped într-un suflet catre gradina , urmati indeaproape de aceeasi Marie . Mai sprinten ,Ioan ajunge intaiul , dar, tânar fiind , nu indrazneste sa intre în mormintul din peretele de piatra decit insotit de Petru care , mai virstnic , il ajunge gafaind . Cutremuratorul adevar le sta în fata : Domnul nu este acolo ! In cugetul lor foarte omenesc , aceasta înseamna ca trupul Invatatorului a fost sustras de necunoscuti , pentru pricini de neînteles . Cu aceasta tulburare se intorc în cetate .

Maria ramine si plinge . Plinge chiar si în fata ingerilor : „ Au luat pe Domnul meu si nu stiu unde L-au pus ! ” Plinge si în fata Celui care , in semiobscuritatea diminetii , i se pare a fi gradinarul : „Daca tu L-ai luat , spune-mi unde L-ai pus si eu Il voi lua de acolo”. In clipa urmatoare , Gradinarul o cheama pe nume . Ea îsi recunoaste Invatatorul , viu si întreg , Ii rosteste numele , Ii asculta cuvintele , Ii primeste porunca si fagaduinta . Ea este primul martor al Invierii .

De ce tocmai ea ? De ce nu i S-a aratat Domnul mai intai lui Petru , cel atit de înflacarat în credintele si necredintele lui ? De ce nu l-a preferat pe Ioan , cel mai iubit dintre ucenici , singurul care-L însotise pe drumul Crucii ? Iar daca preferintele trebuiau sa se îndrepte catre o femeie , de ce nu i-a acordat acest privilegiu propriei Sale Maici , indiferent unde s-ar fi gasit ea în acel moment ? De ce , neaparat, în socotinta dumnezeiasca a trebuit sa fie Maria Magdalena ?

Doctorul nu vine pentru cei sanatosi , spusese El , ci pentru cei bolnavi . Pastorul isi paraseste turma în cautarea oii celei pierdute . Parintele tinjeste dupa fiul ratacitor si-i celebreaza , cu bratele deschise , intoarcerea . Maria Magdalena e prototipul omului pentru care Domnul a venit în lume . Intai si mai intai pentru ea S-a intrupat , pentru ea a propovaduit , pentru ea a savirsit minuni , pentru ea a suferit , pentru ea si-a varsat singele pe Cruce , pentru ea si pentru toata suflarea pacatosilor lumii , asemenea ei cazuti si asemenea ei chemati . Nu , nu e vorba de un primat al credintei . Asemenea ucenicilor si Maria se îndoise de perspectiva invierii si ea o primise ca pe o simpla metafora si ea gindise ca trupul Domnului fusese stramutat în alta parte .

Dar daca Petru si Ioan s-au întors ingindurati în cetate , Maria continua sa-si caute Invatatorul . Ceva mai tirziu , Isus avea sa i Se arate lui Saul , pe drumul Damascului , tocmai pentru ca acesta Il cauta , alerga dupa El . „ Bateti si vi se va deschide , cautati si veti afla ” . Intru nadejdea deznadajduitului , Maria vedea acum , poate mai mult decât oricând , superba dominanta a sufletului ei : iubirea. Din iubire pot izvorî cunoasterea si credinta .

Daca pe Maria Magdalena trebuie s-o vedem în pacatoasa care i-a uns Domnului picioarele în casa fariseului Simon si asupra careia El a rostit parabola celor doi datornici , atunci iubirea ei e mai puternica si mai graitoare chiar decit aceea a fiului ratacitor . In logica parabolei , femeia iubeste mult pentru ca i s-a iertat mult ; in deznodamintul intimplarii , Domnul ii iarta mult pentru ca mult L-a iubit . Sa mai citim odata textul din Luca 7 , 36–50 si ne vom convinge ca iubirea e lucratoare . Si daca pe aceeasi Marie trebuie s-o recunoastem în Betania savirsind , simbolic si anticipativ , ritualul de inmormântare a Domnului , prin aceeasi emotionanta ungere cu mir , iubirea ei capata dimensiuni cosmice . De moartea Lui Isus se întuneca soarele , de Invierea Lui se bucura ingerii . Maria Magdalena e cea dintai care-I gateste Domnului ingroparea , ea va fi si cea dintai care sa se patrunda de bucuria Invierii . E suprema Bucurie , aceea care incununeaza Iubirea .

Totusi , nu Maria Magdalena este primul martor al invierii . Parintele Staniloae spune – superb – ca Învierea a început în iad . De pe Cruce El se pogoara întru cele mai de jos ale adincului si li se arata protoparintilor Adam si Eva , pe care-i ridica împreuna cu cei asemenea încatusati . Si pentru ei murise pe Cruce . Si fata de ei avea de împlinit o fagaduinta . Singura imagine potrivita este aceea a pogoririi Lui la neamuri . Nimeni nu L-a vazut pe Domnul înviind , dar multi sunt cei ce L-au vazut inviat.

Ca învierea „ a început” in iad , e un fel de a spune , la masura rostirii si priceperii noastre . Nu e vorba de momente succesive , ci de simultaneitatea prezentei lui Dumnezeu . In acelasi timp , Isus era ,, In mormint , cu trupul, in iad cu sufletul , in rai cu tilharul si pe scaun impreuna cu Tatal si cu Duhul ” , dupa cum spune o rugaciune de taina a Sfintei Liturghii , care rezuma simultaneitatea evenimentului invierii ca întreg . Invierea nu e o miscare în sine , ci un act operativ , un început perpetuu .

Este adevarat ca evenimentul pogoririi la iad nu se bucura de popularitate biblica , singurul sau temei scripturistic fiind acela din întâia Epistola Soborniceasca a Sfintului Apostol Petru , dar acest temei , departe de a fi o dobinda a timpului , e contemporan cu Evangheliile . El face parte integranta din doctrina noastra asupra învierii , exprimind prima miscare pe care a facut-o Domnul indata dupa moartea Sa pe cruce . Motivul pogoririi e foarte frecvent în imnografie . „ Portile iadului Le-ai sfarimat , Doamne” , exclama o stihira din vecernia glasului al patrulea , iar una din cintarile Sfintelor Pasti o spune mai pe larg : „ Pogoritu - te - ai întru cele mai de jos ale pamintului si ai sfarimat incuietorile cele vesnice care-i tineau pe cei legati , Hristoase ” .

Intr-o fresca a bisericii manastirii Clocociov , Cristos este înfatisat pogorit undeva în subteran - sub nivelul colinelor din preajma - dar nu linistit ca în scena Botezului , ci viguros , dinamic , biruitor , cu talpile pe portile de arama ale iadului , sfarimate . Din doua morminte ii ridica de mina pe Adam si pe Eva , eliberati acum din lunga lor asteptare , în timp ce Ioan Botezatorul Il arata - ca si odinioara „ Iata Mielul lui Dumnezeu , Cel ce ridica pacatul lumii ” - iar dreptii Vechiului Testament , de-o parte si de alta , mintuiti si ei , il contempla . Dedesubt , diavolul zace legat în lanturi , sub stapinirea unui inger care - în cazul nostru - il tine de coarne , ca un semn ca Belzebut nu mai are nici o putere si ca neputinta lui e veselia celor eliberati . Scena e reprezentarea cea mai autentica a invierii Domnului si o gasim nu numai în fresce , ci si în numeroase ferecaturi ale Evangheliei , pe coperta din fata .

Erminiile recomanda , totusi si o reprezentare mai directa a învierii : Isus Cristos deasupra mormântului putin deschis , in haine albe , stralucitoare , binecuvinteaza cu dreapta si tine în stinga un steag cu cruce de aur , intru bucuria celor doi ingeri de alaturi si spre spaima ostasilor ce-L strajuisera , cazuti cu fetele la pamint .

Cristos nu numai ca le daruieste celor morti viata (lumina) , ci , mai mult , le-o duce El Insusi , personal , prin actul pogoririi în iad , implinindu-le asteptarea , in care ne regasim si noi , cei de astazi .

Dupa ce a fost vazut de Maria Magdalena , Domnul li S - a aratat , de mai multe ori si ucenicilor Sai . La un moment dat le-a aparut Cineva la tarm si le-a poruncit sa arunce mreaja si ei l-au ascultat si au prins multime mare de pesti . Nimic nu s - a petrecut fulgerator , halucinant , totul s - a petrecut la lumina zilei , cu calm , gospodareste , atât de pe indelete încit pescarii si-au luat timp chiar sa-si numere vinatul si sa observe ca mreaja nu se rupsese de atita belsug . In cele din urma , poftiti sa prânzeasca împreuna, ucenicii se uitau la El si (ascultati bine!): „ niciunul nu îndraznea sa-l întrebe : ,, Cine esti Tu?'' ... stiind ca Domnul este . Pagina extraordinara ! Daca Biblia nu ar fi opera Duhului Sfint , atunci Evanghelistul Ioan ar trece drept cel mai mare scriitor al lumii .

Domnul inviaza pe rând , ca un val de lumina purtat pe rotundul pamintului , de douasprezece ori triumfator la stele , din Ierusalim pâna - n Ierusalim . Un vazduh de clopote se stinge aici si un altul izbucneste dincolo , catre apus , mereu pe urma soarelui , din prag în prag , pe rotund .

E o înviere pentru noi , oamenii ... pentru cei din orizontul satului si al cetatii si al tarii si al pamântului. Noaptea invierii nu cunoaste somn ... ea e numai veghe , împlinire si asteptare , intru bucuria nemarginita a biruintei asupra mortii .

Fie ca aceasta asteptare si bucurie sa va fie sporite de toate bunatatile lui Dumnezeu si sa va devina o necurmata înviere launtrica !

„ Ca si Cristos , o singura data a suferit moartea pentru pacate , El, Cel drept pentru cei nedrepti , ca sa ne aduca pe noi la Dumnezeu , omorât in trup , dar viu facut în duh , întru care ( duh ) pogorându - Se , le-a propovaduit si duhurilor tinute - n închisoare , celor ce odinioara fusesera neascultatoare , atunci cind indelunga rabdare a lui Dumnezeu astepta , în zilele lui Noe , pe durata pregatirii corabiei în care putine suflete , anume opt, s-au mântuit prin apa ” .

BARTOLOMEU ANANIA

Perfectiune...

de Ciprian Sava

V-am iubit cu trupu-mi flagelat,
V-am iubit cu chipu-mi inspinat.
V-am iubit cu membrele-mi ranite,
V-am iubit in orele-mi pierite.
V-am iubit cind voi erati departe,
V-am iubit prin viata si prin moarte.
V-am iubit cu lacrimi si-n durere,
V-am iubit prin Sfinta-mi Inviere...
V-am iubit si...inca va iubesc,
Trupu-mi mana vi-l tot daruiesc.

Forget me not - Ernesto Cortazar...

Legenda florii de Nu mă uita...

Cind bunul Dumnezeu dadu viată florilor tot floraretul statea voios si se uita la piciorusele subtirele,pe care totusi se tinea atit de bine.Apoi,florile privira frunzisurile lor verzi,atat de gingase si atît de impodobitoare...si le leganau incet in racoarea diminetii,ca pe niste aripi usurele.
Cea mai mare bucurie le facu insa coronita mindra,pe care o asezase Dumnezeu în capul fiecarei flori;unele aveau cununa alba,altele albastra,altele rosie sau galbena.In cele din urma,fiecare floare capata si un nume si i se hotarî si locul unde sa creasca si sa infloreasca totdeauna.
Atunci florile se împrastiara care încotro si se bucurau foarte mult de rochitele lor mindre,colorate si de numele pe care il cspatasera.Unele se dusera in gradina sau în lunca...altele se aşezara pe cimp.
Multe se adinciră in padure ori se urcara pe dealuri si pe inaltimile muntilor. Asa,fiecare floare isi alese un locusor potrivit...si acolo înflorea voioasa,sub razele calde ale soarelui.
Numai o floricea maruntica şi gingasa,cu petalele albastre ca cerul,statea trista la marginea unei ape şi plingea,fiindcă isi uitase numele.
Pe înserate,cînd Domnul trecu peste vai şi dealuri,pentru a vedea cum le mai merge florilor,ajunse si la locul lingă care se tinguia floricica albastrie.
,,-De ce plîngi''?-o întreba Ziditorul-Lumii.
Floricica povesti cît de bucuroasa era de rochita ei frumoasa,dar ca s-a jucat cu undele apei si si-a uitat numele.Dumnezeu ii spuse:
,,-Floricico,de ce n-ai venit la mine?Ca să nu mai uiţi nici de mine,nici numele tau,sa-ti zici de acum încolo ,,nu-mă-uita”.
Si asa a ramas.
Dumnezeu,pleca mai departe zicind:,,Va veni un timp,cind mina omenească nici te va mai sadi,nici te va mai culege şi oamenii te vor calca în picioare,precum vor calca peste inimile lor,fără a-si mai aduce aminte ca ceea ce odata s-a iubit nu trebuie a se uita şi ura va ţine loc mare in viata omului si ma vor uita si pe mine,caci omul va fi cel dintai,care va aduce pe pamint ura,crima si uitarea...si capat la toate va fi moartea.”

Greseala de a iubi...prea mult!

Sint indragostita,dar ma tratez!

Noi,femeile,avem in general tendinta de a ne indragosti prea mult,prea bine si prea des!Asa se explica faptul ca vesnic suferim si intotdeauna punem suflet intr-o relatie care se dovedeste a fi o lupta pierduta inca de la inceput.
Sfirsim prin a cataloga barbatii drept ,,porci” in toata puterea cuvantului,prin a deveni feministe si nu in ultimul rand… urate!Spun ,,urate” pentru ca suferinta nu face pe nimeni mai frumos-atat fizic,cat si psihic.
In urma cu ceva vreme imi facusem o obisnuinta de a ma trezi umflata(dupa o noapte de plans in hohote. Devenisem o adevarata napasta pentru prieteni si pentru mine insami.Un om deprimat ,,emana” tristete prin toti porii,iar aceasta este precum o boala molipsitoare...nimeni nu vrea un asemenea contagios in preajma!
Se spune ca din greseli invata omul.Nimic mai adevarat.Lectia ,,iubirii moderate” este probabil una dintre cele mai dificile si de cele mai multe ori,nu poate fi invatata decat din proprie experienta.Mi-a fost greu sa inteleg acum citva timp de ce intr-o relatie unul trebuie sa sufere mai mult decat celalalt,mi-a fost dificil sa accept ca tocmai eu m-am gasit sa fiu cea care poarta tot greul si in egala masura,am inteles ca norocul imi surisese chiar daca la acel moment nu parea astfel.
A avea capacitatea de a iubi la o asemenea intensitate este un dar.,,Numai cine sufera de dor,poate iubi cu spor!”.Nimic mai adevarat!Poate ca a iubi ,,prea mult” este o greseala in ochii multora.Sfirsesti de cele mai multe ori prin a suferi,ai sufletul deschis pentru dragoste,insa de cele mai multe ori aceasta deschidere te lasa fara aparare in fata celor mai dure lovituri.
Vestea buna este ca poti gresi in nenumarate randuri,dar este de ajuns sa nimenesti o singura data bine si ai castigat fericirea totala,cea pe care oamenii cu inima inchisa nu o pot ,,gusta” niciodata.
De cealalta parte a baricadei ii intalnesti pe cei care iubesc ,,mai putin”. Sufera si ei,dar moderat.Se bucura la fel.Isi traiesc viata intr-o permanenta ,,modulatie”.Eu cred ca mai trist de atat nu se poate!Pe vremea cand glandele mele lacrimale erau aproape secate,o amica a mea a aflat ca iubitul sau o insela.N-am sa uit niciodata cum a inchis telefonul si am observat o lacrima pe obrazul ei.Si-a sters-o delicat si a spus cu un zambet urias pe buze:,,Gata,am plans suficient! Mergem la cumparaturi?”.Ochii mei unflati au privit-o nedumeriti,dar plini de admiratie.Astazi,dupa ce am iubit,am suferit si am pierdut,numai pentru a realiza ca totul in viata se intampla pentru un motiv,constientizez ca invidia mea nu isi avea rostul:este drept,ea nu suferise,dar nici nu iubise.Nu a cunoscut infioratoarea tristete,dar nici extazul dragostei.S-a refugiat in trei bluze si doua perechi de pantofi si a pasit in viitor cu atitudinea neschimbata si cu un esec in trecut din care nu invatase nimic.
Se spune ca o greseala recunoscuta este pe jumatate iertata.Cred ca putem completa celelalte 50 de procente ale iertarii prin dorinta de a invata morala din greseala noastra.Ma mindresc (macar pe jumatate) cu gandul ca am gresit de multe ori in viata, dar niciodata nu am comis de doua ori aceeasi eroare!

Alb si negru...

Te-ai uitat vreodata în interiorul unei flori,exact acolo în mijloc,de unde emana mirosul acela placut,de viata pura,fara pacat,fara tentatii?
Ai privit vreodata aripile unei albine,acele mici foite transparente,cu care ea isi traieste viata la maxim,cu care zboara din floare în floare?
Te-ai gindit vreodata cum de greierele poate sa emane niste sunete perfecte,in armonie totala cu linistea noptii?
Te-ai întrebat de unde stiu pasarile sa isi gaseasca drumul,de unde stiu exact unde le este mica casuta,unde dorm,unde maninca,unde isi cresc puisorii?
Stiai ca pasarea cuc,desi nu isi cloceste ouale,mereu sta undeva in umbra veghindu-si ouale si admirindu-si puii?
Te-ai gindit cit timp i-a luat unui paianjen sa-si teasa pinza?
Stiai ca pasarea cuc,desi nu isi cloceste ouale,mereu sta undeva în umbra veghindu-si ouale si admirindu-si puii?
Oare ne gindim vreodata că intreaga lume are un anumit sens si o anumita directie?Oare ne gindim la aceste perfectiuni ale naturii,cind spunem ca viata e mizera?
Degeaba ai ochi,daca sufletul tau nu vede ceea ce e dincolo de ambalaj.Pentru ca cineva,odata, spunea...Farmecul lumii e dincolo de ceea ce vedem...

Antiprimavara - Tudor Gheorghe...

,,Inchipuiti-va ca intr-o zi ar fi venit un tren si n-am mai fi avut putere sa urcam în el.L-am dorit prea mult,l-am asteptat prea mult.Ne-am epuizat în asteptare si nu ne-a ramas nici o picatura de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului asteptat.Numai ca ne-am fi simtit striviti de o mare tristete,amintindu-ne cit am visat trenul acela care acum pleaca fara noi.Si ce-am fi putut face dupa plecarea trenului?Singura noastra sansa ar fi fost sa uitam de el,sa uitam de toate,sa dormim,iar când ne trezeam,cu ultimile noastre puteri,sa asteptam alt tren..."

,,Noi sintem ca un cintec,nu credeti?Un cintec nu se poate cinta niciodata de la sfirsit spre inceput.Trebuie sa-l cinti intotdeauna indreptindu-te spre sfirsit.Pe parcurs,în timp ce cinti inca si muzica te îmbata,iti dai seama ca sfirsitul se apropie totusi,oricit l-ai amina.Incerci sa lungesti putin notele,dar asta nu da cintecul inapoi,nu reinvie ceea ce a murit din muzica intre timp.Amini doar sfirsitul.Te incapatinezi sa nu recunosti o evidenta.Ca orice cintec are un sfirsit.Oricit ar fi de frumoasa o melodie,vine o clipa cind ea e acoperita de tacere.Cind tacerea e mai puternica decit muzica."

,,Uneori,e drept,omul oboseste asteptind.Si n-ati auzit,oare,de situatii in care,cind soseste în sfirsit ceea ce el a asteptat,soseste prea tirziu?Este,poate,o victorie pe care a dorit-o mult,dar,obtinind-o prea tirziu,nu mai are ce face cu ea...o victorie care reuseste sa-l oboseasca si mai mult.Si renunta la ea cu o ultima mare tristete,deoarece nu e simplu sa porti o batalie si ajuns la capat,sa-ti dai seama ca asta a fost totul.Batalia.A existat cindva un scop, dar de atita asteptare scopul a murit...Te resemnezi la nevoie cu singuratatea,dar nu vrei sa te resemnezi cu desavirsirea ei."

,,Una din prejudecatile lumii noastre este nevoia de a pune etichete,de a clasifica totul... oamenilor li se pare ca au si inteles ceea ce au clasat.Dar nu ma pot opri sa gindesc ca pretutindeni exista o padure in care se pierde o linie ferata.Pentru ca mereu exista un orizont dincolo de care consideram ca e normal sa ajungem.Si o mlastina unde ne trag amintirile.Eu am imaginat gari,peroane si am trait asteptarile.Acesta a fost,se pare,destinul meu."

,,Nu stiu daca ati trait vreodata o asemenea stare.Nu esti nici mort,nici viu.Te simti ca un foc care abia mai pilpaie,gata sa se stinga.Stai cu ochii deschisi,te uiti intr-un punct fix,dar nu vezi nimic.Si nici nu te gindesti la nimic decit la propria ta oboseala de a trai si de a muri.Rastignit undeva între viata si moarte,nu esti bun pentru niciuna dintre ele.Parca plutesti în deriva si astepti sa fi aruncat pe un mal,ori al vietii,ori al mortii,ti-e egal."

,,Intr-o noapte visam ca mergeam pe marginea liniei ferate.Ma simteam descurajata si vroiam sa termin cu toate.Ceva nu ti-a placut in aceasta plimbare a mea,ai venit si m-ai privit întrebator. Atunci m-am asezat în iarba si am început sa pling în hohote uscate,fara lacrimi.Si pentru ca ma priveai mai departe intrebator,ti-am spus:,,Am vrut sa ma arunc inaintea trenului".Te-ai uitat la mine uluit.,,Care tren?",,Trenul care va veni".,,Dar il asteptam de atita vreme si nu vine,mi-ai zis.Cum îti inchipui ca va veni tocmai cind te plimbi tu pe marginea sinelor?"Am scuturat din cap si ti-am dat o explicatie care si pe mine m-a uimit."Daca m-ai fi lasat,ai fi vazut ca venea. Toata viata m-a urmarit ghinionul.N-am obtinut nimic,decit dupa ce nu mai aveam nevoie.Din moment ce nu ma mai urcam in tren, ci ma aruncam inaintea lui,trenul ar fi venit".

,,Viata insasi este o stare de tranzit între nastere si moarte...un peron unde te zbati sa ocupi un loc intr-un tren...esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra...altul este necajit ca a ramas in picioare pe culoar...altii nu reusesc sa se prinda nici de scari,ramin pe peron sa astepte urmatorul tren...Si fiecare uita,poate,un singur lucru...ca trenurile astea nu duc nicaieri...cel care a ocupat un loc la fereastra este,fara sa stie,egal cu cel care sta în picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren...in cele din urma se vor întilni toti undeva,intr-un desert,unde chiar sinele se transforma în nisip...in loc sa se uite în jur, oamenii se imbulzesc,se calca în picioare,isi dau ghionturi..."

,,Ursitoarele erau bete,probabil,cind au venit la capataiul meu sau,plictisite,au vrut sa se amuze.Au facut din mine un fel de acrobat fara plasa.Mi-au dat o inversunare greoaie si o exaltare care,amestecate,au devenit destin."

,,Mi-am dat seama ca tipetele exista.Insa nu le auzim.Nu vrem sa le auzim.Sintem surzi,iar cei care tipa se chinuiesc sa tipe si mai tare vazind ca nimeni nu-i aude.Toti isi vad de treburile lor mai departe,ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat,iar tu te simti atunci ca o papusa dezarticulata.Ca sa recapeti senzatia ca esti om,trebuie sa observi un semn ca te aude cineva. Altfel innebunesti.Si ca sa nu innebunesti,tipi si mai tare.Si deodata observi ca vocea nu te mai asculta.Tipatul a ajuns la limitele lui si s-a frint.Tacerea a fost mai puternica decit el."

,,Nu mi-am pierdut cu totul speranta niciodata.Uneori îmi repet ca pentru a redescoperi paradisul trebuie sa treci prin infern.Si ca pentru a regasi o viata normala,dupa ce n-ai stiut s-o pretuiesti,trebuie sa strabati un cosmar."

,,Fetito,trenul a sosit,a tras la peron.Incotro doresti sa mearga?Spre care dinre visurile tale?Si cine doresti sa fie pasageri?"

,,Poate ca omul s-a obisnuit sa i se porunceasca.El isi permite sa fie surd la rugaminti,dar devine atent cind i se porunceste.N-ati vazut ca si Dumnezeu a folosit aceeasi metoda?In loc sa ne ilumineze,a descoperit ca e mult mai comod sa ne porunceasca.In zece porunci a rezolvat totul. Dupa aceea s-a putut retrage linistit.Poruncile aveau sa imbrinceasca pe cel ce trebuia imbrincit,sa ucida pe cel ce trebuia ucis,pentru ca lumea sa vada ca nu e de glumit cu imparatia cerurilor si ca,la nevoie,pacatosii vor fi minati cu biciul spre mintuire."

Octavian Paler-,,Viata ca un peron...''

Hrana pentru suflet...

Rugaciunea Parintelui Argatu...

Preot Ilarion Argatu (1913-1999)

,,Iarta-ma,Doamne:
Pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
Pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
Pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
Pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
Pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
Pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
Pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
Pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
Pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
Pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
Pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama,nu am indraznit sa pasesc!
Pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
Pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta,Doamne si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit,pe Tine,Doamne,care esti Mila si Iubirea infinita,
Te rog,iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

Iti multumesc,Doamne:
Pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
Pentru muzica tacuta a Inimii Tale,pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
Pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
Pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
Pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
Pentru iertarea pe care daruind-o,am dobandit pace!
Pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine,Doamne!
Pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
Pentru viata mea, care e a Ta,o mica parte a simfoniei existentei!
Pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
Pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj,regasindu-Te!
Pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
Pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit,Tie,Doamne,care esti Milostivirea si Iubirea infinita,Iti multumesc,daruindu-Ti inima mea!''

Simpli muritori...

Venim pe lume cu un scop,pentru un motiv anume,din dorinţa altora,dintr-o întâmplare sau dintr-o greşeală.Sintem produsul finit a două entităţi separate ce se contopesc şi au ca rezultat o altă entitate.Sintem depozitarii trecutului tuturor entităţilor din spatele nostru şi donatorii creaţiilor următoare.Sintem supuşi naşterii,vieţii şi mai ales morţii,într-un periplu ciclic,neobosit şi infinit.
Pe măsură ce respirăm,îmbătrânim.Cu fiecare gură de aer ne supunem universalităţii,pănă ce respiraţia devine tot mai greoaie,până ce suflul din noi nu mai există,până cind firul poveştii unei vieţi se termină.Rămâne în urmă finalul epic ,,a fost odată'' şi amintirea...chipurile zimbind din tablouri,frumuseţea unui zimbet împietrit de moarte şi mâinile reci...altădată atât de calde...
În noi zac amprentele timpului trecut,în noi e timpul mort şi cel ce va urma.Şi eu şi tu vom ajunge la fatalitatea supremă...Sintem la fel,organisme vii,susţinute şi angrenate în viaţă de mecanismele interne.Sintem pământ...dar poate la frământarea sufletelor noastre aluatul a fost puţin diferit.Şi iubim cu patimă,luptăm cu patimă pentru tot,iar mai apoi realizăm că luptăm pentru nimic.Eu am încetat să mai lupt,deşi ştiu că am dreptatea alături.Nu mai vreau să lupt,nu mai pot să lupt şi mai ales nu mai are rost.Rezultatul final va fi mereu acelaşi.Şi indiferent cât de curată sau adevărată e lupta mea,percepţia celorlalţi rămâne aceeaşi,în funcţie de propriile dorinţe,propriile motive,propria mentalitate.
Mă întreb de ce,dacă Dumnezeu ne-a înzestrat cu inimă nu ne-a oferit şi capacitatea transferului emoţional?!Poate aşa ne-am înţelege unul pe celălalt...am reuşi să distingem mai uşor adevărul de minciună.Reflectând asupra acestei idei,realizez că de fapt transferul emoţional există şi este posibil,dar nu depinde în totalitate de o singură persoană.În mod inutil eu încerc să arăt,să demonstrez anumite lucruri,de altfel reale...dacă cel căruia îi este adresat transferul nu doreşte acest lucru,atunci vorbim poate de un blocaj emoţional,altfel decât cel întilnit în tratatele de specialitate.Ca un drum spre Paradis ce se transformă în cursă gratuită spre Infern,pe o rută prestabilită şi fără bilet dus-întors.
Rezultatul...ei bine încă nu l-am aflat...Încet dar sigur,sufletul se transformă într-un lagăr al durerii.Dar poate că atunci când toate vor fi uitate şi îngropate...se va naşte Omul Nou...

Strigătul Universului a amuţit sub tăcerea clipei desprinderii din braţele tale.Serile mi-au devenit surori,căci ele îmi aduc privirea ta.Un câmp pustiu e martorul tăcerilor,durerilor, plăcerilor...Cuvintele dintre noi se pierd în întuneric,iar râsul meu sparge tăcerea.O mangaiere moale se plimbă pe spatele meu şi îmi rămâne imprimată în piele...În noaptea asta nu mai vreau să dorm,căci îmi este teamă ca nu cumva,întorcându-mă în somn,să îţi strivesc mangaierea...

Si nici nu vreau sa stiu ca uneori doare...Si nici nu vreau sa stiu ca uneori este greu...Si nici nu vreau sa stiu ca inima asta bate in piept numai sa imi aminteasca cum sufletul plange...Si nici nu vreau sa stiu ca imi este dor.Si nici nu vreau sa mai vad lacrimi.Si nici nu vreau sa mai simt...Nu mai vreau sa mai simt nimic din toate acestea...De ce?!Pentru ca asa este cel mai bine.Pierduta intre mine si nimic,ratacesc aiurea.Si nici nu vreau sa stiu incotro ma indrept.Si nici nu vreau sa stiu ca doare...