Strigătul Universului a amuţit sub tăcerea clipei desprinderii din braţele tale.Serile mi-au devenit surori,căci ele îmi aduc privirea ta.Un câmp pustiu e martorul tăcerilor,durerilor, plăcerilor...Cuvintele dintre noi se pierd în întuneric,iar râsul meu sparge tăcerea.O mangaiere moale se plimbă pe spatele meu şi îmi rămâne imprimată în piele...În noaptea asta nu mai vreau să dorm,căci îmi este teamă ca nu cumva,întorcându-mă în somn,să îţi strivesc mangaierea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu