Andy

,,Inchipuiti-va ca intr-o zi ar fi venit un tren si n-am mai fi avut putere sa urcam în el.L-am dorit prea mult,l-am asteptat prea mult.Ne-am epuizat în asteptare si nu ne-a ramas nici o picatura de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului asteptat.Numai ca ne-am fi simtit striviti de o mare tristete,amintindu-ne cit am visat trenul acela care acum pleaca fara noi.Si ce-am fi putut face dupa plecarea trenului?Singura noastra sansa ar fi fost sa uitam de el,sa uitam de toate,sa dormim,iar când ne trezeam,cu ultimile noastre puteri,sa asteptam alt tren..."

,,Noi sintem ca un cintec,nu credeti?Un cintec nu se poate cinta niciodata de la sfirsit spre inceput.Trebuie sa-l cinti intotdeauna indreptindu-te spre sfirsit.Pe parcurs,în timp ce cinti inca si muzica te îmbata,iti dai seama ca sfirsitul se apropie totusi,oricit l-ai amina.Incerci sa lungesti putin notele,dar asta nu da cintecul inapoi,nu reinvie ceea ce a murit din muzica intre timp.Amini doar sfirsitul.Te incapatinezi sa nu recunosti o evidenta.Ca orice cintec are un sfirsit.Oricit ar fi de frumoasa o melodie,vine o clipa cind ea e acoperita de tacere.Cind tacerea e mai puternica decit muzica."

,,Uneori,e drept,omul oboseste asteptind.Si n-ati auzit,oare,de situatii in care,cind soseste în sfirsit ceea ce el a asteptat,soseste prea tirziu?Este,poate,o victorie pe care a dorit-o mult,dar,obtinind-o prea tirziu,nu mai are ce face cu ea...o victorie care reuseste sa-l oboseasca si mai mult.Si renunta la ea cu o ultima mare tristete,deoarece nu e simplu sa porti o batalie si ajuns la capat,sa-ti dai seama ca asta a fost totul.Batalia.A existat cindva un scop, dar de atita asteptare scopul a murit...Te resemnezi la nevoie cu singuratatea,dar nu vrei sa te resemnezi cu desavirsirea ei."

,,Una din prejudecatile lumii noastre este nevoia de a pune etichete,de a clasifica totul... oamenilor li se pare ca au si inteles ceea ce au clasat.Dar nu ma pot opri sa gindesc ca pretutindeni exista o padure in care se pierde o linie ferata.Pentru ca mereu exista un orizont dincolo de care consideram ca e normal sa ajungem.Si o mlastina unde ne trag amintirile.Eu am imaginat gari,peroane si am trait asteptarile.Acesta a fost,se pare,destinul meu."

,,Nu stiu daca ati trait vreodata o asemenea stare.Nu esti nici mort,nici viu.Te simti ca un foc care abia mai pilpaie,gata sa se stinga.Stai cu ochii deschisi,te uiti intr-un punct fix,dar nu vezi nimic.Si nici nu te gindesti la nimic decit la propria ta oboseala de a trai si de a muri.Rastignit undeva între viata si moarte,nu esti bun pentru niciuna dintre ele.Parca plutesti în deriva si astepti sa fi aruncat pe un mal,ori al vietii,ori al mortii,ti-e egal."

,,Intr-o noapte visam ca mergeam pe marginea liniei ferate.Ma simteam descurajata si vroiam sa termin cu toate.Ceva nu ti-a placut in aceasta plimbare a mea,ai venit si m-ai privit întrebator. Atunci m-am asezat în iarba si am început sa pling în hohote uscate,fara lacrimi.Si pentru ca ma priveai mai departe intrebator,ti-am spus:,,Am vrut sa ma arunc inaintea trenului".Te-ai uitat la mine uluit.,,Care tren?",,Trenul care va veni".,,Dar il asteptam de atita vreme si nu vine,mi-ai zis.Cum îti inchipui ca va veni tocmai cind te plimbi tu pe marginea sinelor?"Am scuturat din cap si ti-am dat o explicatie care si pe mine m-a uimit."Daca m-ai fi lasat,ai fi vazut ca venea. Toata viata m-a urmarit ghinionul.N-am obtinut nimic,decit dupa ce nu mai aveam nevoie.Din moment ce nu ma mai urcam in tren, ci ma aruncam inaintea lui,trenul ar fi venit".

,,Viata insasi este o stare de tranzit între nastere si moarte...un peron unde te zbati sa ocupi un loc intr-un tren...esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra...altul este necajit ca a ramas in picioare pe culoar...altii nu reusesc sa se prinda nici de scari,ramin pe peron sa astepte urmatorul tren...Si fiecare uita,poate,un singur lucru...ca trenurile astea nu duc nicaieri...cel care a ocupat un loc la fereastra este,fara sa stie,egal cu cel care sta în picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren...in cele din urma se vor întilni toti undeva,intr-un desert,unde chiar sinele se transforma în nisip...in loc sa se uite în jur, oamenii se imbulzesc,se calca în picioare,isi dau ghionturi..."

,,Ursitoarele erau bete,probabil,cind au venit la capataiul meu sau,plictisite,au vrut sa se amuze.Au facut din mine un fel de acrobat fara plasa.Mi-au dat o inversunare greoaie si o exaltare care,amestecate,au devenit destin."

,,Mi-am dat seama ca tipetele exista.Insa nu le auzim.Nu vrem sa le auzim.Sintem surzi,iar cei care tipa se chinuiesc sa tipe si mai tare vazind ca nimeni nu-i aude.Toti isi vad de treburile lor mai departe,ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat,iar tu te simti atunci ca o papusa dezarticulata.Ca sa recapeti senzatia ca esti om,trebuie sa observi un semn ca te aude cineva. Altfel innebunesti.Si ca sa nu innebunesti,tipi si mai tare.Si deodata observi ca vocea nu te mai asculta.Tipatul a ajuns la limitele lui si s-a frint.Tacerea a fost mai puternica decit el."

,,Nu mi-am pierdut cu totul speranta niciodata.Uneori îmi repet ca pentru a redescoperi paradisul trebuie sa treci prin infern.Si ca pentru a regasi o viata normala,dupa ce n-ai stiut s-o pretuiesti,trebuie sa strabati un cosmar."

,,Fetito,trenul a sosit,a tras la peron.Incotro doresti sa mearga?Spre care dinre visurile tale?Si cine doresti sa fie pasageri?"

,,Poate ca omul s-a obisnuit sa i se porunceasca.El isi permite sa fie surd la rugaminti,dar devine atent cind i se porunceste.N-ati vazut ca si Dumnezeu a folosit aceeasi metoda?In loc sa ne ilumineze,a descoperit ca e mult mai comod sa ne porunceasca.In zece porunci a rezolvat totul. Dupa aceea s-a putut retrage linistit.Poruncile aveau sa imbrinceasca pe cel ce trebuia imbrincit,sa ucida pe cel ce trebuia ucis,pentru ca lumea sa vada ca nu e de glumit cu imparatia cerurilor si ca,la nevoie,pacatosii vor fi minati cu biciul spre mintuire."

Octavian Paler-,,Viata ca un peron...''