The brave and gentle Andy... In memoriam Andy Withfield. Champion of Capua. Champion of our hearts. Bringer of rain. Everytime it rains, I remember it. I began to love the rain...Andy , you came into our hearty and now you will never leave it . We will always miss you...more than you will ever know , The Whitfields will always be in our thoughts and prayers and you will never , ever be forgotten!
26 februarie 2011
El-Zorab
de George Cosbuc
La paşa vine un arab,Cu ochii stinşi,cu graiul slab.
-,,Sunt, paşă,neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.
Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul,când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.
Dar trei copii de foame-mi mor!
Uscat e cerul gurii lor;
Şi de amar îndelungat,
Nevestei mele i-a secat
Al laptelui izvor!
Ai mei pierduţi sunt,paşă,toţi:
O,mântuie-i,de vrei,că poţi!
Dă-mi bani pe cal!Că sunt sărac!
Dă-mi bani!Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi!
El poartă calul,dând ocol,
În trap grăbit,în pas domol,
Şi ochii paşei mari s-aprind;
Cărunta-i barbă netezind
Stă mut,de suflet gol.
-,,O mie de ţechini primeşti''?
-,,O,paşă,cât de darnic eşti!
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Aşa cum îmi plăteşti''!
Arabul ia,cu ochii plini
De zâmbet,mia de ţechini -
De-acum,de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini!
Nu vor trăi sub cort în fum,
Nu-i vor cerşi copiii-n drum,
Nevasta lui se va-ntrema;
Şi vor avea şi ei ce da
Săracilor de-acum!
El strânge banii mai cu foc,
Şi pleacă,beat de mult noroc,
Şi-aleargă dus de-un singur gând,
Deodată însă,tremurând,
Se-ntoarce,stă pe loc.
Se uită lung la bani,şi pal
Se clatină,ca dus de-un val,
Apoi la cal priveşte drept;
Cu paşii rari,cu fruntea-n piept,
S-apropie de cal.
Cuprinde gâtul lui plângând
Şi-n aspra-i coamă îngropând
Obrajii palizi:-,,Pui de leu''!
Suspină trist:,,Odorul meu,
Tu ştii că eu te vând''!
Copiii mei nu s-or juca
Mai mult cu frunze-n coama ta,
Nu te-or petrece la izvor:
De-acum smochini,din mâna lor,
Ei n-or avea cui da!
Ei nu vor mai ieşi cu drag
Să-ntindă mâinile din prag,
Să-i iau cu mine-n şea pe rând!
Ei nu vor mai ieşi râzând
În calea mea şirag!
Copiii mei cum să-i îmbun
Nevestei mele ce să-i spun,
Când va-ntreba de El-Zorab
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!
Raira,tu,nevasta mea,
Pe El-Zorab nu-l vei vedea
De-acum,urmându-te la pas
Nici în genunchi la al tău glas
El nu va mai cădea!
Pe-Ardun al tău,pe Ben-Ardun,
N-ai să-l mai vezi în zbor nebun
Pe urma unui şoim uşor
Ca să-ţi împuşte şoimu-n zbor;
Nu-i vei pofti:Drum bun!
Nu vei zâmbi,cum saltă-n vânt
Ardun al tău în alb vestmânt;
Şi ca să simţi sosirea lui
Mai mult de-acum tu n-o să pui
Urechea la pământ!
O,calul meu!Tu,fala mea,
De-acum eu nu te voi vedea
Cum ţii tu nările-n pământ
Şi coada ta fuior în vânt,
În zbor de rândunea!
Cum mesteci spuma albă-n frâu,
Cum joci al coamei galben râu.
Cum iei pământul în galop
Şi cum te-aşterni ca un potop
De trăsnete-n pustiu!
Ştia pustiul de noi doi
Şi zarea se-ngrozea de noi -
Şi tu de-acum al cui vei fi?
Şi cine te va mai scuti
De vânturi şi de ploi?
Nu vor grăi cu tine blând,
Te-or înjura cu toţi pe rând
Şi te vor bate-odorul meu,
Şi te-or purta şi mult şi greu;
Lăsa-te-vor flămând!
Şi te vor bate-odorul meu,
Să mori tu,cel crescut de noi!...
Ia-ţi banii,paşă!Sunt sărac!
Dar fără cal eu ce să fac!
Dă-mi calul înapoi!
Se-ncruntă paşa:-,,Eşti nebun?
Voieşti pe ianiceri să-i pun
Să te dea câinilor?Aşa!
E calul meu,şi n-aştepta
De două ori să-ţi spun''!
,,Al tău?Acel care-l crescu
Iubindu-l,cine-i:eu ori tu?
De dreapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău?O,paşă,nu''!
Al meu e!Pentru calul meu
Mă prind de piept cu Dumnezeu,
Ai inimă!Tu poţi să ai
Mai vrednici şi mai mândri cai,
Dar eu,stăpâne,eu?!
Întreagă mila ta o cer!
Alah e drept şi-Alah din cer
Va judeca ce-i între noi,
Că mă răpeşti şi mă despoi,
M-arunci pe drum să pier.
Şi lumea te va blestema,
Că-i blestem făptuirea ta!
Voi merge,paşă,să cerşesc,
Dar mila voastră n-o primesc -
Ce bine-mi poţi tu da?
Dă paşa semn:-,,Să-l dezbrăcaţi
Şi binele în vergi i-l daţi''!
Sar eunucii,vin,îl prind,
Se-ntoarce-arabul răsărind
Cu ochii îngheţaţi...
El scoate grabnic un pumnal,
Şi-un val de sânge,roşu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
Şi cade mortul cal.
Stă paşa beat,cu ochi topiţi,
Se trag spahiii-ncremeniţi.
Şi-arabul,în genunchi plecat,
Sărută sângele-nchegat
Pe ochii-nţepeniţi.
Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă fierul crunt din mâini:
-,,Te-or răzbuna copiii mei!
Şi-acum mă taie,dacă vrei,
Şi-aruncă-mă la câini''!
25 februarie 2011
24 februarie 2011
Citate Marcus Aurelius...
Să avem seninătatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat,curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat şi mai ales înţelepciunea pentru a face deosebirea între cele două posibilităţi.
Să-ţi spui dis-de-dimineaţă:voi întâlni un indiscret,un neobrăzat, un invidios,un egoist.
Visaţi visuri măreţe,căci numai visurile măreţe pot să facă sufletul oamenilor să vibreze.
Gândurile pot determina cursul vieţii unui om.
Nu te purta ca şi cum ai avea de trăit zece mii de ani.Moartea pluteşte deasupra capului tău. Aşadar,cât mai trăieşti şi până poţi, fii om de bine.
Cât de măruntă şi neînsemnată parte din nemărginirea timpului de nepătruns a fost hărăzită fiecăruia!Căci se şterge cu repeziciune şi dispare în eternitate!
Vrei răzbunare faţă de duşmanul tău;fă-i mereu bine.
Cine nu are mereu una şi aceeaşi ţintă a vieţii,acela nu poate fi unul şi acelaşi în tot decursul vieţii.
Deprinde-te cât mai mult a asculta pe oricine şi a te pune, pe cât poţi mai mult,în sufletul celui cu care stai de vorbă.
Este un privilegiu al omului de a iubi pe aceia care îl fac să sufere.
Nu lăsa viitorul să-ţi strice liniştea.Dacă va fi nevoie,îl vei înfrunta cu aceleaşi arme ale raţiunii cu care lupţi astăzi împotriva prezentului.
Este ridicol să nu fugi de răutatea ta-lucru ce se poate-şi să fugi de răutatea altora,lucru ce nu se poate!
Vei vedea că lucrurile omeneşti nu sunt decât fum şi neant,mai ales dacă-ţi vei aminti ca ceea ce s-a schimbat odată nu va mai exista în veci.
Adu-ţi aminte,forţa interioară este cea care trage sforile;acolo sălăşluieşte puterea de a convinge,acolo e viaţa–acolo e cel care trebuie să aibă un cuvânt de spus,adevăratul bărbat.
20 februarie 2011
Astăzi,ne despărţim...
Astăzi,nu mai cîntăm,nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem:-Aşa trebuie sa fie..
Alături,umbra albastră
pentru adevăruri gândite sta mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasma, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Intre noi,lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blana vărgată.
Nimeni nu va şti ca suntem tot atât de aproape
şi ca,seara,sufletul meu,
ca ţărmul care modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău...
Astăzi nu ne sărutăm,nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru,pământul.
Nu peste mult timp are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul.
Cintec de dragoste...
de Rainer Maria Rilke
Cum sǎ-mi împiedic sufletulsǎ nu-l ajungǎ cutremurat pe-al tǎu ?
Cum sǎ-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri,altundeva ?
O,cum,cum l-aş aduna
lângǎ ceva pierdut în întuneric,
într-un ungher tǎcut,strǎin, nefremǎtând,
ce nu se-ndepǎrteazǎ
când adâncurile-ţi lunecǎ departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioarǎ,pe tine şi pe mine,
ne împreunǎ totuşi aşa cum un arcuş
din douǎ strune doar un sunet scoate.
Pe ce vioarǎ suntem înstrunaţi ?
Şi ce artist ne ţine-n mâna lui,
cântec cum altul nu-i ?
Iubeste-mi mainile...
de Elena Farago
Iubeste-mi mainile
Si ochii
Si iarta-le dac-au fost clipe
In care n-au stiut sa-ti spuna,
In care n-au putut sa-ti dea
Atat cat ar fi vrut,
Atat cat poate doru-ti le cerea
In dragostea,
In indoiala,
In deznadejdea unei clipe...
Iubeste-mi mainile
Si ochii
Si iarta-le nevruta vina
Ca prea tarziu venira-n cale-ti
Si prea curand se duc de tot...
Dezleaga-mi sufletul de vina
Ca in curand n-am sa-ti mai pot
Aduce-n maini
Si-n ochi
Durutul,
Tarziul zambet de lumina...
Iubeste-mi mainile
Si ochii,
Si iarta-le daca durerea
Ca ti-au plecat
Va fi mai mare
Decat norocul c-au venit.
Iubeste-mi mainile
Si ochii
Si iarta-le ca n-au puterea
Din moartea lor
Sa-ti creasca vietii
Nestinsul zambet de zenit...
16 februarie 2011
Citate Nicolae Steinhardt...
De ce îi este omului de astăzi foame?De iubire şi de sens.
Ce înseamnă credinţa?Încrederea în Domnul deşi lumea e rea,în ciuda nedreptăţii,în pofida josniciei,cu toate că de pretutindeni nu vin decât semnale negative.
Un singur lucru nu poate Dumnezeu:să ne mântuiască fără consimţământul nostru.
Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea:liniştea şi pacea–bunurile supreme.
Evenimentul eliberării se apropie şi poate avea loc din clipă în clipă.În mica celulă de la Zarca, singur,îngenunchez şi fac un bilanţ.Am intrat în închisoare orb,cu vagi străfulgerări autogene ale beznei,care despică întunericul fără a-l risipi şi ies cu ochii deschişi.Am intrat răsfăţat,răzgâiat. Ies vindecat de fasoane,nazuri,ifose.Am intrat nemulţumit. Ies cunoscând fericirea.Am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri. Ies nepăsător. Soarele şi viaţa îmi spuneau puţin.Acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică. Ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul.Ies împăcat.Cu cei cărora le-am greşit,cu prietenii şi duşmanii mei,ba şi cu mine însumi.
Creştinismul reprezintă o trecere de la dreptate la dragoste.
Nimeni să nu silească pe aproapele său,nici măcar pentru a-i face bine. Nici Domnul nu intră nechemat.
Curajul e taina finală;învinge acela care este dispus să moară.
Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote.E om şi i se cere să fie Dumnezeu. A fost creat curat şi e murdar şi trebuie să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi.Altfel spus,el trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este.
Poate că definiţia eroismului şi a sfinţeniei nu este decât aceasta:să faci imposibilul posibil.
Dăruind lumina pe care nu o ai,o vei dobândi şi tu.
Creştinismul nu ne oferă un mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă,ci ne pune la îndemână miraculosul mijloc de a o îndura.
Mai ameţitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de:Cred,Doamne,ajută necredinţei mele. Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele,ar fi de ajuns pentru a dovedi esenţa divină a creştinismului.
Dumnezeu iubeşte nevinovăţia,nu imbecilitatea.
Pe Cruce,s-au unit Dumnezeirea cu omenirea.
Vine mereu în istorie o clipă când cei care afirmă că doi plus doi fac patru sunt pedepsiţi cu moartea.
Biruinţa nu-i obligatorie,obligatorie e lupta.
Nevoia de credinţă o socotesc drept lucrul cel mai natural.
Crucea,geometric şi simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri,e unirea dintre spiritual şi material,e metafora dublei noastre naturi: duhovnicească şi pământeană.Ea ne rezumă,ne recapitulează,ne reprezintă grafic şi cardinal,ne expune în dubla-paradoxala, perpendiculara,fundamentala-noastră solemnă şi derizorie situaţie de făptură care ţine deopotrivă de lume şi de cer.
Adevărul ne face liberi.
Trebuie să avem mintea aspră şi inima blândă.
Există momente în care deznădejdea pare a fi singura soluţie şi numai strigătul instantaneu îţi poate controla angoasa.Există şi o fericire exaltată dacă, în loc de a urla spui:Îţi mulţumesc, Doamne,că m-ai făcut om şi m-ai înzestrat cu liberul arbitru.Pot îndura,pot răbda.Nu cârtesc,nu mă vait,nu mă dau bătut,mă ţin tare,sfidez realitatea,o fac de ruşine şi ocară.Nu degeaba m-ai făcut om.
Credinţa e suprema armă secretă,care anihilează toate necesităţile,împrejurările şi pulverizează hazardul.
Doar Dumnezeu există,restul tot nu-i decât ipoteză.
Aflarea adevărului însingurează.
Morala e izvorul libertăţii,morala e condiţia libertăţii,morala e pavăza libertăţii.
Vrem să fim iertaţi dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi.Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele,de nu şi capriciile,luăm însă foarte grăbit şi împrăştiat aminte la nevoile,doleanţele şi solicitările celorlalţi.Ceilalţi!Ei ne apar undeva,departe, un soi de fantome pierdute în ceaţă.Ni se pare de fapt,că toţi cei din jurul nostru au obligaţii faţă de noi,iar noi faţă de nimeni,niciodată.Toate ni se cuvin,tot ce facem e bun şi îndreptăţit,numai noi avem întotdeauna dreptat.
Răul poate să-l facă oricine,cât de nevoielnic ar fi.Binele însă e numai pentru sufletele tari şi firile călite.
După ce L-ai cunoscut pe Cristos,îţi vine greu să păcătuieşti,ţi-e teribil de ruşine.
02 februarie 2011
Redesteptand iubirea...
de Gianina Ianas
In ceata departarii din sufletele noastre ,In doruri necuprinse,pierdute-n destramare
Ai regasit speranta iluziilor albastre
Zbatandu-se in pieptul lovit de remuscare
Ca papadia smulsa de-a vantului aripa,
Ca norii risipiti in zari adanci,pribege
Iubirea noastra astazi din lanturi se ridica
Cautand cu disperare noi patimi sa inchege ...
Zadarnic amintirea incerca sa destepte
Dorinte adormite in umbra nerabdarii
Cand intr-o zi iubitul pe mine o sa m-astepte ...
Atunci eu voi fi straja la poarta nepasarii .
Intr-o inima zdrobita ...
Intr-o inima zdrobita ...
Nimeni nu-i primit
Fara inaltul prilej
De a fi suferit!
Sa astepti o ora-e mult
Cand iubirea dupa o ora se arata ,
Sa astepti o vesnicie-e putin
Cand iubirea e rasplata.
Sa mor pentru tine-e mult prea putin
Sa mor pentru tine-e mult prea putin
Cel mai simplu indragostit e in stare
Dar eu traiesc pentru tine...
Nu-i pretul mai mare?...
A muri e un moft care trece,
A trai e sa mori repetat
Fara sa ai vreodata ragazul...
Sa mori cu adevarat!
Tainele lumii,în inima mea...
Tainele lumii
în inima mea
dormeau cum viaţa
dormea în pământ
dar sămânţa iubirii divine-aştepta
o poartă deschisă la mine în gând
Aceeaşi sămânţă
şi totuşi,o alta
cunoaşterea şi iubirea
le armonizează
şi căi de lumină
desprinse din mine
un drum infinit
înspre Cer îl creează.
Iisus,ca şi Tatăl
ne vor lor asemeni
şi paşii ne-ndrumă
cu răbdare şi tact
ca-n cele din urmă
să ştim fiecare
că Cerul e-n noi
şi viaţa e-n act...
Astazi,Iris a implinit 11 ani...Pentru cei care ma iubesc,ei stiu cine este Iris si ce reprezinta ea pentru mine...Ea face parte din familia noastra...
LA MULTI ANI,SCUMPA MEA IRIS,SA AI NOUA VIETI,ASA CUM SE SPUNE!...TE IUBESC!
Tu m-ai vazut cel mai bine si cind am ris si cind am plins...
LA MULTI ANI!
Iti spun de doua ori si in amintirea lui Genu drag,pe care nu il voi uita niciodata...
01 februarie 2011
Nu există nimic pe lume care să ceară mai multă prudenţă decât adevărul.
Paradisul este infernul văzut din partea cealaltă.
Absenţa este pentru iubire ca vântul pentru foc:pe cel mic îl stinge,pe cel mare îl învăpăiază.
Ce-i viaţa,dacă nu umbra unui vis care fuge?
Nu există nimic care să acapareze şi să lege sufletul ca dragostea.
Lumea este plină de cărţi minunate pe care nimeni nu le citeşte.
Iubirea arată o armonie între două făpturi care era deja ursită de la începutul timpurilor.
de George Tarnea
Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi,să umbli,ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?
Cum să înoţi prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?
E totul rânduit să se întâmple
Cu simplitatea unei adieri
Când de lumină sufletul se umple,
Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.
Am pedepsit viaţa,trăind-o.
Te port în mine,cum poartă marea o comoară scufundată.
Trăim dintr-un fior de aer,dintr-un fir de lumină, din mişcări vagi şi trecătoare de timp,din răsărituri furişate, din iubiri iniţiale,din priviri neaşteptate. Şi pentru a exprima ceea ce simţim există un singur cuvânt:disperare.
Speranţa este în muncă.Sunt un cinic care, pentru credinţa sa,va birui în lumea de dincolo.Sunt un cinic care are credinţă în ceea ce face.
Fericire...te-am recunoscut după pasul cu care te îndepărtai.