Andy

Taranul si ghinda...

de Iosif Talmacel

Intr-o zi de vara,
Un taran cam prostanac,
Jos la umbra,ca sa doarma,
Se aseaza sub un copac.

Fiindca somnul la porunca
Nu-i venea precum dorea,
Incepu sa faca planuri
Si-mprejur mereu privea.

Si privind asa in juru-i,
El zareste linga el,
Un bostan grozav de mare,
Pe un vrej prea subtirel.

Iar apoi,ridicind ochii,
In copacul cel maret,
El zareste niste fructe
Mici de tot,de nici un pret.

,,Ce prostie'',zise prostul,
,,Dumnezeu a mai facut,
Un copac asa de mare
Cu un fruct abia vazut.''

,,Ast' bostan de linga mine,
Pe copac e locul lui;
Si-acea ghinda mititica,
Sa ia locul dumnealui.''

Cu-acest gind il fura somnul,
Si-adormi cu fata-n sus;
Cita vreme,nu stiu bine,
Dar dormi cam mult si dus.

Cind dormea si el mai bine
Si visa ca e-n Parnas,
Din copac,o ghinda mica,
Ii cazu chiar drept pe nas.

Ca muscat de o napirca,
A sarit pe data-n sus
Si pe nas el a pus mina,
Dar nimica n-a mai spus.

A-nteles atunci prea bine,
Cit de prost el a cirtit,
Impotriva celui care
Toate le-a orinduit.

A-nteles ca daca Domnul
Ca si el s-ar fi gindit,
Un bostan cazind pe nasu-i,
Capul i l-ar fi strivit.