Andy

Motto:

„De rupi din codru-o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea?!''

Din inima,pentru Genu si domnul Adrian Paunescu,pentru tristetea imensa ce mi-au lasat-o in suflet pentru totdeauna...


Doar copacului din care a fost smulsă,doar lui îi curg lacrimi verzi,lacrimi de lumină,lacrimi crucificate,lacrimi roşii,lumini înlăcrimate...Doar locul de unde a fost smulsă,încă mai sângereaza...Cum să astupi golul care cu nimic nu se astupă?Cu ce să umpli vidul rămas,ce cu nimic nu se înduplecă să se umple?!
Până şi cuvintele pe care se înalţă schele şi edificii,cad la pământ,neputincioase...Cuvintele care altădată aveau aripi,acum par bolovani,stârnind zgomote seci atunci când ating hăurile fîntînii din noi,iscând ecouri cât se poate de mute.
Greu,greu se încheagă cuvintele.Greu se mai rostesc şi tăcerile.Anevoie putem sta drepţi cu spatele la Lumină.Numai îngenuncheaţi mai putem asculta freamătul depărtării.Şi liniştea din adâncuri.Doar rugăciunile Misterelor de Lumină din Sfîntul Rozariu,pot să sprijine gândul.Le şoptesc într-un genunchi,cu glas sugrumat de plecarea la Ceruri a Visului Albastru si a Poeziei.A Vulcanului de Poezie,poetul neamului acestuia oropsit şi bolnav de Dumneavoastră,Ţară!Tristeţi peste tristeţi şi mai mari, dând să se reverse...Durere nouă peste dureri vechi,stratificate.
În faţa realităţii,supunerea-i oarbă.Degeaba curg întrebări,nedumeriri pe relieful obrazului,în ochii făcuţi pâlnie,în aşteptarea semnelor.Cerul tace.Şi pământul tace.Marea e mută.Munţii au încremenit.Chiar şi mişcarea a rămas ţintuită,prăbuşită cu zgomot.
Cartea aceasta începe cu doua absenţe.Dar nu cu o absenţă închisă într-un perimetru limitat de ziduri prin care nu pătrunde lumina,ci una aşteptătoare,strigătoare ea însăşi,deschisă spre orizontul privirii,una atât de largă încât încape în ea lumea întreagă.
Marii absenti ai acestei cărţi,Genu-inger si Poetul-inger sint prezenti peste tot.Şi parcă se ascund după fiecare cuvânt,fiecare lacrimă,în gânduri şi amintiri,în imagini vii încă,în şoaptele rostite de-a lungul clipelor în lumina şi umbra scăldându-se în acelaşi nisip alunecător,deopotrivă.Clepsidra s-a răsturnat singură şi a început să curgă timpul doar îndărăt. Un singur sens i-a mai rămas nisipului.
Au ramas amindoi,pentru noi,doi simburasi întemeiati pe o tulpiniţă.Care a înflorit neasemuit de frumos şi a rodit.Fructe fragede,smulse încă de când erau în pârg.Trufandale.Nu au dobândit decât parfumul dulceţii,aroma ei.Serafici,diafani,doua stelute,doi fulgi de nea topiti în palma noastră mult prea devreme...