The brave and gentle Andy... In memoriam Andy Withfield. Champion of Capua. Champion of our hearts. Bringer of rain. Everytime it rains, I remember it. I began to love the rain...Andy , you came into our hearty and now you will never leave it . We will always miss you...more than you will ever know , The Whitfields will always be in our thoughts and prayers and you will never , ever be forgotten!
28 noiembrie 2010
Motto:
„De rupi din codru-o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea?!''
Din inima,pentru Genu si domnul Adrian Paunescu,pentru tristetea imensa ce mi-au lasat-o in suflet pentru totdeauna...
Doar copacului din care a fost smulsă,doar lui îi curg lacrimi verzi,lacrimi de lumină,lacrimi crucificate,lacrimi roşii,lumini înlăcrimate...Doar locul de unde a fost smulsă,încă mai sângereaza...Cum să astupi golul care cu nimic nu se astupă?Cu ce să umpli vidul rămas,ce cu nimic nu se înduplecă să se umple?!
Până şi cuvintele pe care se înalţă schele şi edificii,cad la pământ,neputincioase...Cuvintele care altădată aveau aripi,acum par bolovani,stârnind zgomote seci atunci când ating hăurile fîntînii din noi,iscând ecouri cât se poate de mute.
Greu,greu se încheagă cuvintele.Greu se mai rostesc şi tăcerile.Anevoie putem sta drepţi cu spatele la Lumină.Numai îngenuncheaţi mai putem asculta freamătul depărtării.Şi liniştea din adâncuri.Doar rugăciunile Misterelor de Lumină din Sfîntul Rozariu,pot să sprijine gândul.Le şoptesc într-un genunchi,cu glas sugrumat de plecarea la Ceruri a Visului Albastru si a Poeziei.A Vulcanului de Poezie,poetul neamului acestuia oropsit şi bolnav de Dumneavoastră,Ţară!Tristeţi peste tristeţi şi mai mari, dând să se reverse...Durere nouă peste dureri vechi,stratificate.
În faţa realităţii,supunerea-i oarbă.Degeaba curg întrebări,nedumeriri pe relieful obrazului,în ochii făcuţi pâlnie,în aşteptarea semnelor.Cerul tace.Şi pământul tace.Marea e mută.Munţii au încremenit.Chiar şi mişcarea a rămas ţintuită,prăbuşită cu zgomot.
Cartea aceasta începe cu doua absenţe.Dar nu cu o absenţă închisă într-un perimetru limitat de ziduri prin care nu pătrunde lumina,ci una aşteptătoare,strigătoare ea însăşi,deschisă spre orizontul privirii,una atât de largă încât încape în ea lumea întreagă.
Marii absenti ai acestei cărţi,Genu-inger si Poetul-inger sint prezenti peste tot.Şi parcă se ascund după fiecare cuvânt,fiecare lacrimă,în gânduri şi amintiri,în imagini vii încă,în şoaptele rostite de-a lungul clipelor în lumina şi umbra scăldându-se în acelaşi nisip alunecător,deopotrivă.Clepsidra s-a răsturnat singură şi a început să curgă timpul doar îndărăt. Un singur sens i-a mai rămas nisipului.
Au ramas amindoi,pentru noi,doi simburasi întemeiati pe o tulpiniţă.Care a înflorit neasemuit de frumos şi a rodit.Fructe fragede,smulse încă de când erau în pârg.Trufandale.Nu au dobândit decât parfumul dulceţii,aroma ei.Serafici,diafani,doua stelute,doi fulgi de nea topiti în palma noastră mult prea devreme...
23 noiembrie 2010
PENTRU GENU,PITZU MEU DRAG,BAIATUL MEU DRAG SI CUMINTE,PRINTRE LACRIMI AMARE,IMI IAU RAMAS BUN!...
Te rog,din raiul pisicutelor,de acolo,de unde ai ajuns,te implor sa ma ierti!...Si sa ai grija de mine ,de acolo...Lacrimile mele nu se vor opri niciodata...Vei fi mereu cu noi,in locul tau pe care il iubeai atit.Nu am sa iti uit ochii mari si albastri niciodata,te voi visa mereu...Si acum iti aud torsul si iti simt sarutul nasucului tau drag,cind te mangaiam...Genu meu drag,a fost nevoie doar de 10 secunde de neatentie,ca sa devin vinovata pentru totdeauna...Stiu ca tu m-ai iertat,am vazut cind eram linga tine la medic,tu nu ma priveai cu dusmanie,doar mieunai spunindu-mi sa te scap,sa fac ceva ca sa poti sa umbli iarasi,sa traiesti,insa eu nu am sa ma iert niciodata.Tu nu imi purtai dusmanie,desi meritam,stiu,am vazut,insa eu ma urasc,ma urasc asa cum nu am facut-o niciodata...Urasc data de 22 noiembrie...Doamne,daca as putea sa dau timpul inapoi,sa fie 21 noiembrie!...Si urasc moartea,daca nu era ea,ramaneai aici,cu noi!Am vrut sa iti fac numai bine si din neatentie ti-am facut raul imens...te-am lasat sa mori...10 secunde pe care le voi uri mereu,inclusiv cifra 10!...Cind te iubeam atit de mult,dintr-o neatentie de 10 secunde,nu am mai putut schimba nimic...Si cu cita suferinta!Este prima ta noapte in pamintul rece...Ploua...Esti in frig si ploaie si nu pot face nimic...Si cit iubeai caldura,cit te fereai de frig!Pernita ta pe care dormeai si pe care am pus-o cu tine,nu iti va mai tine de cald,pitzu meu drag!Te rog iarta-ma,Genu,pitzu meu drag,frumos si cuminte!
Te rog,din raiul pisicutelor,de acolo,de unde ai ajuns,te implor sa ma ierti!...Si sa ai grija de mine ,de acolo...Lacrimile mele nu se vor opri niciodata...Vei fi mereu cu noi,in locul tau pe care il iubeai atit.Nu am sa iti uit ochii mari si albastri niciodata,te voi visa mereu...Si acum iti aud torsul si iti simt sarutul nasucului tau drag,cind te mangaiam...Genu meu drag,a fost nevoie doar de 10 secunde de neatentie,ca sa devin vinovata pentru totdeauna...Stiu ca tu m-ai iertat,am vazut cind eram linga tine la medic,tu nu ma priveai cu dusmanie,doar mieunai spunindu-mi sa te scap,sa fac ceva ca sa poti sa umbli iarasi,sa traiesti,insa eu nu am sa ma iert niciodata.Tu nu imi purtai dusmanie,desi meritam,stiu,am vazut,insa eu ma urasc,ma urasc asa cum nu am facut-o niciodata...Urasc data de 22 noiembrie...Doamne,daca as putea sa dau timpul inapoi,sa fie 21 noiembrie!...Si urasc moartea,daca nu era ea,ramaneai aici,cu noi!Am vrut sa iti fac numai bine si din neatentie ti-am facut raul imens...te-am lasat sa mori...10 secunde pe care le voi uri mereu,inclusiv cifra 10!...Cind te iubeam atit de mult,dintr-o neatentie de 10 secunde,nu am mai putut schimba nimic...Si cu cita suferinta!Este prima ta noapte in pamintul rece...Ploua...Esti in frig si ploaie si nu pot face nimic...Si cit iubeai caldura,cit te fereai de frig!Pernita ta pe care dormeai si pe care am pus-o cu tine,nu iti va mai tine de cald,pitzu meu drag!Te rog iarta-ma,Genu,pitzu meu drag,frumos si cuminte!
07 noiembrie 2010
RAMAS BUN!
Obsesia morţii la Adrian Păunescu:„Nu vreau să mor.Nu cred că e timpul să mor!''... O confesiune sfâşietoare la moartea lui Ştefan Iordache...
,,Nu vreau să mor.Nu cred că e timpul să mor.Totuşi, nu pot să nu mă gândesc la moarte.Mai ales că am impresia că şi ea se gândeşte la mine.Şi la alţii''.Asta scria Adrian Păunescu pe blogul său,în septembrie 2008,într-o postare intitulată Ruleta Vieţii,la moartea actorului Ştefan Iordache."Spuneam, acum câteva săptămâni,că moartea e printre noi.Stă nevăzută în odaie,pe stradă,în avion,la spital.Şi mă gândesc la moarte pentru că prea mor mulţi oameni care dădeau un înţeles noţiunii de om.Prea mulţi.Din ce în ce mai mulţi.Şi ritmul s-a înteţit.Şi se face întuneric în cultura română".
Păunescu scria în septembrie 2008 că ,,prăbuşirea lui Ştefan Iordache este inacceptabilă, intolerabilă,inadmisibilă":,,Degeaba ne iluzionăm şi ne narcotizăm cu ideea că el va trăi printre noi.Peste el s-a aşternut,de pe acum,pământ.Pământul,cu noi cu toţi,îl apasă.E nedrept.De ce să ne ducă el-şi ei-pe noi toţi?",se întreba Adrian Păunescu pe blogul său.El a postat atunci şi o fotografie alb-negru,realizată în urmă cu 25 de ani,cu Ştefan Iordache primind ,,Premiul Flacăra'' de la Adrian Păunescu.,,Eram în floarea vârstei.Şi nu ne gândeam la moarte.L-am iubit dintotdeauna.Dovadă şi acel premiu,pe care nu m-a obligat nimeni să-l dau,ci doar conştiinţa mea",scria poetul.
,,Prea norocos",ca să nu fie generos cu toţi cei valoroşi, ,,dar nu atât de norocoşi ca mine", după cum se descria,Păunescu recunoştea că a scris la superlativ despre genialii morţi ai generaţiei sale - Nichita,Sorescu,Alexandru.La moartea lui Iordache însă,cel pe care îl considera ,,actor şi mai mult decât atât",Păunescu mărturiseşte un gând:,,Mă gândesc să convoc pe toţi actorii morţi ai anilor noştri să facem un teatru pentru cei vii.Dacă va fi nevoie,voi scrie eu prima tragedie".
Obsesia morţii la Adrian Păunescu:„Nu vreau să mor.Nu cred că e timpul să mor!''... O confesiune sfâşietoare la moartea lui Ştefan Iordache...
,,Nu vreau să mor.Nu cred că e timpul să mor.Totuşi, nu pot să nu mă gândesc la moarte.Mai ales că am impresia că şi ea se gândeşte la mine.Şi la alţii''.Asta scria Adrian Păunescu pe blogul său,în septembrie 2008,într-o postare intitulată Ruleta Vieţii,la moartea actorului Ştefan Iordache."Spuneam, acum câteva săptămâni,că moartea e printre noi.Stă nevăzută în odaie,pe stradă,în avion,la spital.Şi mă gândesc la moarte pentru că prea mor mulţi oameni care dădeau un înţeles noţiunii de om.Prea mulţi.Din ce în ce mai mulţi.Şi ritmul s-a înteţit.Şi se face întuneric în cultura română".
Păunescu scria în septembrie 2008 că ,,prăbuşirea lui Ştefan Iordache este inacceptabilă, intolerabilă,inadmisibilă":,,Degeaba ne iluzionăm şi ne narcotizăm cu ideea că el va trăi printre noi.Peste el s-a aşternut,de pe acum,pământ.Pământul,cu noi cu toţi,îl apasă.E nedrept.De ce să ne ducă el-şi ei-pe noi toţi?",se întreba Adrian Păunescu pe blogul său.El a postat atunci şi o fotografie alb-negru,realizată în urmă cu 25 de ani,cu Ştefan Iordache primind ,,Premiul Flacăra'' de la Adrian Păunescu.,,Eram în floarea vârstei.Şi nu ne gândeam la moarte.L-am iubit dintotdeauna.Dovadă şi acel premiu,pe care nu m-a obligat nimeni să-l dau,ci doar conştiinţa mea",scria poetul.
,,Prea norocos",ca să nu fie generos cu toţi cei valoroşi, ,,dar nu atât de norocoşi ca mine", după cum se descria,Păunescu recunoştea că a scris la superlativ despre genialii morţi ai generaţiei sale - Nichita,Sorescu,Alexandru.La moartea lui Iordache însă,cel pe care îl considera ,,actor şi mai mult decât atât",Păunescu mărturiseşte un gând:,,Mă gândesc să convoc pe toţi actorii morţi ai anilor noştri să facem un teatru pentru cei vii.Dacă va fi nevoie,voi scrie eu prima tragedie".
06 noiembrie 2010
05 noiembrie 2010
Am ochii in lacrimi,nu pot sa cred si sa accept ca ne-a parasit!De astazi,sintem mai saraci...Nu am sa va uit niciodata vocea draga si ochii,Domnule Adrian Paunescu!Va multumesc pentru inima de aur pe care ne-ati daruit-o noua!
Fosta iubire...
de Adrian Paunescu
Nici amintirea nu te mai pastreaza
De-as vrea sa-ti cant m-as poticni afon
Ai fost o nebunie si o raza
Ramai un numar vechi de telefon.
As vrea sa te mai vad dar nu se poate
Am auzit ca te-am vazut candva
Dar ca prin geam cu marginile mate
Priveam prin fosta draga fiinta ta.
Mai vine cineva si mai imi spune
Cate ceva de bine sau de rau,
Dar noi n-avem nici amintiri comune
Te-ai dus luand tot ce era al tau.
Candva te presimteam pe-o filfaire
Stiam apropierea sa ti-o gust.
Acum chiar sa ma tai tot nu am stire
Ca mi-e aproape pasul tau ingust.
A fost iubire ? Sau minciuna lunga?
Te rog da voie gandului curat
Din departarea mea sa te ajunga
La orice nume azi te-ai fi mutat.
Un telefon uitat si o adresa...
Aud ca suferi si traiesti urat
Si-ti cureti zilnic cuvenita lesa
Si tu, cu mana ta, ti-o pui la gat.
E greu sa-ti spun, dar viata impreuna
Oricat de scurta, m-a trimis sa-ti spun
Un adevar mai grav ca o minciuna,
Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.
Nu mai existi, esti trasnetul de vara
Ce mi-a lasat in creier cer topit
Dar cand te-am aruncat pe usa-afara.
Eu cel mai mult atuncea te-am iubit.
Sa-ti spun sa te intorci ? Astepti zadarnic,
Ramai si-mbraca-ti viata in vopsea,
Marita-te mai bine c-un paharnic,
Sa aiba dromaderii ce sa bea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)