Andy

            Poveste...

   Nimeni nu e perfect!

   Nimeni nu se aseamana…

   Toti suntem al naibii de diferiti. Fiecare cu ciudateniile noastre, cu nebuniile noastre.
Ce se intampla cand se intalnesc doua suflete rebele? Doua inimi ce au suferit atat de mult in scurta lor viata? Am fost tradati si au tradat. Au trisat si inselat. Au ranit si mai mult decat orice pe lumea asta au fost raniti… Si se intalnesc, intamplator, intr-un moment nepotrivit si in ciuda nepotrivirii si mai ales in ciuda vietii, ei incearca.

   Ce ? Nici ei nu si-au dat seama. Ea… Ea… Ea e un copil. Un copil ce a suferit prea mult din cauza oamenilor. S-a inselat crezand ca acordand iubire si un zambet, va primi macar pe jumatate inapoi. Si au dat in ea… Au lovit-o fara mila, pana ea a fugit si s-a ascuns in tacerea sufletului ei acum gol…. Nu era pregatita pentru iubire…dar pasi pe acest drum.

   El? Ha! El, este pierdut in lumea lui de vis. Desi cauta o portita de iesire, de fiecare data cand a crezut ca a gasit-o, usa i s-a trantit in fata, facandu-l mai rigid, mai incapatanat sa nu renunte la lumea lui. Lumea nu l-a inteles niciodata si neincrezator in bine si in lumina, a inchis definitiv lumina inimii lui. Multi au incercat sa o deschida, dar le-a ras in fata si i-a speriat cu aceasi rautate cu care a fost si el tratat de atatea ori.

   Dar, fara stire s-au trezit amandoi invaluiti de caldura unuia fata de celalat si desi era bine, s-au speriat. Viata fusese mult prea dura, prea mizerabila cu ei, pentru a mai crede in ceva bun si fiecare dintre ei au incercat sa ciobeasca acel cristal aproape prea perfect ce au reusit sa il faureasca.

   Dupa fiecare izbucnire, unul din ei reusea mereu sa linisteasca apele, tocmai pentru ca intelegea ca desi nu le era menit sa ramana impreuna, le era mult prea bine pentru a inceta definitiv aceasta nebunie in care au pasit impreuna. Si o luau de la capat, din nou si din nou… Pana intr-o zi!

   Intr-o zi, intr-o minunata zi , in care parca viata le facea in ciuda, ei s-au trezit ca din tot au mai ramas doar bucatele de cioburi. Si incercau disperati sa adune cioburile, sa le puna la loc, sa construiasca acel ceva ce ii readusese la viata.. dar se raneau si sangele rosu se prelingea pe acele cioburi imaginare si icneau disperati, indurerarti, lacrimand ….

   Stiau ca nu vor mai reface nimic din ce a fost. S-au privit in ochi si-au zambit si au pornit la drum. Primul pas a fost mai greu, apoi al doilea…..si s-au pierdut in zare…

   Toata lumea radea triumfatoare, viata ranjea vicleana, stiind ca a ucis ceva ce pentru cei doi la un moment dat a insemnat totul… Naivii! Nu stiau defapt ca cei doi au luat-o pe drumuri diferite, dar avand aceasi tinta : viitorul!

   Cine stie?! Poate drumurile li se vor intersecta in viitor sau vor fi o alta victima a rautatii vietii…

   Tot ce va pot spune e ca ea, retraieste fiecare moment ce l-a simtit adanc in sufletul ei de fiecare data cand era cu el, doar inchizand ochii… Si atunci ca si pasarea Phoenix, cioburile ca prin minune, se refac si poveste lor o ia de la capat, din nou si din nou, si astfel ea le face in ciuda tuturor ce o data i-au ras in fata,ranind-o de moarte….