Ora pierduta...
Vine un timp cind limbile ceasului trebuie mutate peste prapastia unei ore, vine un timp cind nu se poate altfel. Dar mi-e teama. Voi pierde o ora din viata, o ora care nu stiu ce va lua cu ea.
Privesc cadranul pendulei si ma tem. Ma tem sa nu adorm ca nu cumva ora aceea sa-mi scape printre degete fara s-o pot opri. Caci ora pierduta mi-ar putea lua cu ea culoarea ochilor si maine m-as trezi cu ochi orbi de statuie lipsita de bucuria luminii. Sau poate ora care fuge, fuge cu intreaga povara a bagajului de iluzii,lasind in urma un pustiu vested. Daca nu cumva,ora care-mi scapa,va lua cu ea, intocmai ca un hot, ce va gasi mai scump: nepretuita comoara a amintirilor de dragoste.
Cu toate acestea,insa,ma voi lasa sa adorm. Caci dincolo de perfida teama.tremura firav o palpaire de speranta. Poate ca ora pierduta, ora care fuge, ora care-mi scapa,va lua de pe umerii mei imensele ceruri amare ale singuratatii. Dar asta nu voi sti decit maine dimineata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu