Andy

Nici nu mai stiu exact cand a inceput. Imi notasem data exacta pe peretii inimii. Scrijelisem cifrele cu deosebita atentie si erau atat de bine conturate incat stiam sigur ca n-am cum sa uit. N-am avut niciodata nevoie de vreo agenda sau vreun biletel care sa-mi aminteasca ziua sau noaptea in care te-am gasit. Fusese sclipirea aia pe care o ai o singura data in viata, cel mult de doua. Numaram doar zilele ce treceau pentru ca vroiam ca ele sa te faca sa-mi apartii mai mult.
Pe atunci eram o naiva. Gaseam insemnatate pentru fiecare cuvant, gest si credeam ca nimic nu e intamplator. Nimeni si nimic nu mi-ar fi schimbat trairile, visele, dorintele, pasiunile, sau ma rog... tot ce ducea la tine.
N-aveam timp nici sa respir pentru ca iubeam. Iubeam mai presus de orice. Iubeam mai presus de propria-mi viata. Si acum ma intreb daca nu cumva iubirea absoluta ucide. Dar n-am de gand sa filozofez sau sa scriu despre lucruri marete; si asta pentru ca n-am curaj, n-am talent.
Dar totusi nu inteleg unde sunt cifrele? Ce s-a intamplat cu ele? Cine mi le-a sters sau cine le-a furat? Erau nopti in care ma gandeam doar la ele, nopti in sir le-am privit... cand dispretuitor, cand admirativ.
Nu stiu daca mai stii cum sarbatoream ca nebuna implinirea inca unei zi sau luni. Aveam aniversarile mele de zi cu zi, fara invitati sau cadouri.
Dar acum? Acum mi-au disparut cifrele... S-au dus dracu fara sa am vreo secunda la dispozitie sa mazgalesc pe-un colt de hartie ziua sau noaptea in care te-am gasit.
Nu mai am prea multa nevoie de ele acum dar am promis sa avem o ultima aniversare curand... Se-apropie, se-apropie si nu-mi pot aminti.
Intre timp mi-am renovat toate camerele inimii si vopseaua asta albastra cred ca e de vina pentru tot. Mi-a acoperit peretii cu precizie si nu ma lasa sa vad dincolo de ea. Dar sa stii ca nu mai mor de inima albastra... E albastrul unui nou inceput, e albastrul cifrelor pierdute...