Sa ne bucuram , sa ne inchinam , sa plingem cu lacrimi de bucurie si sa vestim lumii intregi ! CRISTOS A INVIAT DIN MORTI , CU MOARTEA PE MOARTE CALCIND ! Iti multumim , Doamne si Iti sarutam urmele Sfinte ale pasilor dragi !,, Se îngâna ziua cu noaptea cand Maria Magdalena ,probabil cu putin inaintea celorlalte sfinte femei , a gasit piatra rasturnata de pe mormintul Domnului . Inspaimintata , mironosita alearga în cetate si le spune ucenicilor ce a vazut . Petru si Ioan se reped într-un suflet catre gradina , urmati indeaproape de aceeasi Marie . Mai sprinten ,Ioan ajunge intaiul , dar, tânar fiind , nu indrazneste sa intre în mormintul din peretele de piatra decit insotit de Petru care , mai virstnic , il ajunge gafaind . Cutremuratorul adevar le sta în fata : Domnul nu este acolo ! In cugetul lor foarte omenesc , aceasta înseamna ca trupul Invatatorului a fost sustras de necunoscuti , pentru pricini de neînteles . Cu aceasta tulburare se intorc în cetate .
Maria ramine si plinge . Plinge chiar si în fata ingerilor : „ Au luat pe Domnul meu si nu stiu unde L-au pus ! ” Plinge si în fata Celui care , in semiobscuritatea diminetii , i se pare a fi gradinarul : „Daca tu L-ai luat , spune-mi unde L-ai pus si eu Il voi lua de acolo”. In clipa urmatoare , Gradinarul o cheama pe nume . Ea îsi recunoaste Invatatorul , viu si întreg , Ii rosteste numele , Ii asculta cuvintele , Ii primeste porunca si fagaduinta . Ea este primul martor al Invierii .
De ce tocmai ea ? De ce nu i S-a aratat Domnul mai intai lui Petru , cel atit de înflacarat în credintele si necredintele lui ? De ce nu l-a preferat pe Ioan , cel mai iubit dintre ucenici , singurul care-L însotise pe drumul Crucii ? Iar daca preferintele trebuiau sa se îndrepte catre o femeie , de ce nu i-a acordat acest privilegiu propriei Sale Maici , indiferent unde s-ar fi gasit ea în acel moment ? De ce , neaparat, în socotinta dumnezeiasca a trebuit sa fie Maria Magdalena ?
Doctorul nu vine pentru cei sanatosi , spusese El , ci pentru cei bolnavi . Pastorul isi paraseste turma în cautarea oii celei pierdute . Parintele tinjeste dupa fiul ratacitor si-i celebreaza , cu bratele deschise , intoarcerea . Maria Magdalena e prototipul omului pentru care Domnul a venit în lume . Intai si mai intai pentru ea S-a intrupat , pentru ea a propovaduit , pentru ea a savirsit minuni , pentru ea a suferit , pentru ea si-a varsat singele pe Cruce , pentru ea si pentru toata suflarea pacatosilor lumii , asemenea ei cazuti si asemenea ei chemati . Nu , nu e vorba de un primat al credintei . Asemenea ucenicilor si Maria se îndoise de perspectiva invierii si ea o primise ca pe o simpla metafora si ea gindise ca trupul Domnului fusese stramutat în alta parte .
Dar daca Petru si Ioan s-au întors ingindurati în cetate , Maria continua sa-si caute Invatatorul . Ceva mai tirziu , Isus avea sa i Se arate lui Saul , pe drumul Damascului , tocmai pentru ca acesta Il cauta , alerga dupa El . „ Bateti si vi se va deschide , cautati si veti afla ” . Intru nadejdea deznadajduitului , Maria vedea acum , poate mai mult decât oricând , superba dominanta a sufletului ei : iubirea. Din iubire pot izvorî cunoasterea si credinta .
Daca pe Maria Magdalena trebuie s-o vedem în pacatoasa care i-a uns Domnului picioarele în casa fariseului Simon si asupra careia El a rostit parabola celor doi datornici , atunci iubirea ei e mai puternica si mai graitoare chiar decit aceea a fiului ratacitor . In logica parabolei , femeia iubeste mult pentru ca i s-a iertat mult ; in deznodamintul intimplarii , Domnul ii iarta mult pentru ca mult L-a iubit . Sa mai citim odata textul din Luca 7 , 36–50 si ne vom convinge ca iubirea e lucratoare . Si daca pe aceeasi Marie trebuie s-o recunoastem în Betania savirsind , simbolic si anticipativ , ritualul de inmormântare a Domnului , prin aceeasi emotionanta ungere cu mir , iubirea ei capata dimensiuni cosmice . De moartea Lui Isus se întuneca soarele , de Invierea Lui se bucura ingerii . Maria Magdalena e cea dintai care-I gateste Domnului ingroparea , ea va fi si cea dintai care sa se patrunda de bucuria Invierii . E suprema Bucurie , aceea care incununeaza Iubirea .
Totusi , nu Maria Magdalena este primul martor al invierii . Parintele Staniloae spune – superb – ca Învierea a început în iad . De pe Cruce El se pogoara întru cele mai de jos ale adincului si li se arata protoparintilor Adam si Eva , pe care-i ridica împreuna cu cei asemenea încatusati . Si pentru ei murise pe Cruce . Si fata de ei avea de împlinit o fagaduinta . Singura imagine potrivita este aceea a pogoririi Lui la neamuri . Nimeni nu L-a vazut pe Domnul înviind , dar multi sunt cei ce L-au vazut inviat.
Ca învierea „ a început” in iad , e un fel de a spune , la masura rostirii si priceperii noastre . Nu e vorba de momente succesive , ci de simultaneitatea prezentei lui Dumnezeu . In acelasi timp , Isus era ,, In mormint , cu trupul, in iad cu sufletul , in rai cu tilharul si pe scaun impreuna cu Tatal si cu Duhul ” , dupa cum spune o rugaciune de taina a Sfintei Liturghii , care rezuma simultaneitatea evenimentului invierii ca întreg . Invierea nu e o miscare în sine , ci un act operativ , un început perpetuu .
Este adevarat ca evenimentul pogoririi la iad nu se bucura de popularitate biblica , singurul sau temei scripturistic fiind acela din întâia Epistola Soborniceasca a Sfintului Apostol Petru , dar acest temei , departe de a fi o dobinda a timpului , e contemporan cu Evangheliile . El face parte integranta din doctrina noastra asupra învierii , exprimind prima miscare pe care a facut-o Domnul indata dupa moartea Sa pe cruce . Motivul pogoririi e foarte frecvent în imnografie . „ Portile iadului Le-ai sfarimat , Doamne” , exclama o stihira din vecernia glasului al patrulea , iar una din cintarile Sfintelor Pasti o spune mai pe larg : „ Pogoritu - te - ai întru cele mai de jos ale pamintului si ai sfarimat incuietorile cele vesnice care-i tineau pe cei legati , Hristoase ” .
Intr-o fresca a bisericii manastirii Clocociov , Cristos este înfatisat pogorit undeva în subteran - sub nivelul colinelor din preajma - dar nu linistit ca în scena Botezului , ci viguros , dinamic , biruitor , cu talpile pe portile de arama ale iadului , sfarimate . Din doua morminte ii ridica de mina pe Adam si pe Eva , eliberati acum din lunga lor asteptare , în timp ce Ioan Botezatorul Il arata - ca si odinioara „ Iata Mielul lui Dumnezeu , Cel ce ridica pacatul lumii ” - iar dreptii Vechiului Testament , de-o parte si de alta , mintuiti si ei , il contempla . Dedesubt , diavolul zace legat în lanturi , sub stapinirea unui inger care - în cazul nostru - il tine de coarne , ca un semn ca Belzebut nu mai are nici o putere si ca neputinta lui e veselia celor eliberati . Scena e reprezentarea cea mai autentica a invierii Domnului si o gasim nu numai în fresce , ci si în numeroase ferecaturi ale Evangheliei , pe coperta din fata .
Erminiile recomanda , totusi si o reprezentare mai directa a învierii : Isus Cristos deasupra mormântului putin deschis , in haine albe , stralucitoare , binecuvinteaza cu dreapta si tine în stinga un steag cu cruce de aur , intru bucuria celor doi ingeri de alaturi si spre spaima ostasilor ce-L strajuisera , cazuti cu fetele la pamint .
Cristos nu numai ca le daruieste celor morti viata (lumina) , ci , mai mult , le-o duce El Insusi , personal , prin actul pogoririi în iad , implinindu-le asteptarea , in care ne regasim si noi , cei de astazi .
Dupa ce a fost vazut de Maria Magdalena , Domnul li S - a aratat , de mai multe ori si ucenicilor Sai . La un moment dat le-a aparut Cineva la tarm si le-a poruncit sa arunce mreaja si ei l-au ascultat si au prins multime mare de pesti . Nimic nu s - a petrecut fulgerator , halucinant , totul s - a petrecut la lumina zilei , cu calm , gospodareste , atât de pe indelete încit pescarii si-au luat timp chiar sa-si numere vinatul si sa observe ca mreaja nu se rupsese de atita belsug . In cele din urma , poftiti sa prânzeasca împreuna, ucenicii se uitau la El si (ascultati bine!): „ niciunul nu îndraznea sa-l întrebe : ,, Cine esti Tu?'' ... stiind ca Domnul este . Pagina extraordinara ! Daca Biblia nu ar fi opera Duhului Sfint , atunci Evanghelistul Ioan ar trece drept cel mai mare scriitor al lumii .
Domnul inviaza pe rând , ca un val de lumina purtat pe rotundul pamintului , de douasprezece ori triumfator la stele , din Ierusalim pâna - n Ierusalim . Un vazduh de clopote se stinge aici si un altul izbucneste dincolo , catre apus , mereu pe urma soarelui , din prag în prag , pe rotund .
E o înviere pentru noi , oamenii ... pentru cei din orizontul satului si al cetatii si al tarii si al pamântului. Noaptea invierii nu cunoaste somn ... ea e numai veghe , împlinire si asteptare , intru bucuria nemarginita a biruintei asupra mortii .
Fie ca aceasta asteptare si bucurie sa va fie sporite de toate bunatatile lui Dumnezeu si sa va devina o necurmata înviere launtrica !
„ Ca si Cristos , o singura data a suferit moartea pentru pacate , El, Cel drept pentru cei nedrepti , ca sa ne aduca pe noi la Dumnezeu , omorât in trup , dar viu facut în duh , întru care ( duh ) pogorându - Se , le-a propovaduit si duhurilor tinute - n închisoare , celor ce odinioara fusesera neascultatoare , atunci cind indelunga rabdare a lui Dumnezeu astepta , în zilele lui Noe , pe durata pregatirii corabiei în care putine suflete , anume opt, s-au mântuit prin apa ” .
BARTOLOMEU ANANIA
